Igor Grosu: Foștii membri ai Partidului Șor nu pot crea grupul parlamentar „Victoria-Pobeda”
Foștii membri ai Partidului Șor, declarat neconstituțional și dizolvat, nu pot face parte din fracțiuni parlamentare sau grupuri parlamentare. Precizările au fost făcute de către speakerul Parlamentului, Igor Grosu, în urma analizării din punct de vedere juridic a anunțului privind declararea constituirii grupului parlamentar „Victoria-Pobeda”.
„Deputații independenți vizați - ex membri ai Partidului Șor, declarat neconstituțional și dizolvat, nu pot face parte din careva fracțiuni parlamentare, subsecvent, nici în careva grupuri parlamentare, care, conform articolului 4 aliniatul (3.1) din Regulamentului Parlamentului au aceleași drepturi și obligații ca și fracțiunile parlamentare”, a precizat președintele Parlamentului.
Amintim că deputații afiliați lui Ilan Șor au anunțat în debutul ședinței plenare de astăzi că formează un nou grup parlamentar, numit „Victorie-Pobeda”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Grupul format din nouă deputați neafiliați și independenți (ex reprezentanți ai fostului Partid Șor și ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor) urma să fie condus de fostul deputat socialist, în prezent neafiliat, Vasile Bolea. În calitate de vicepreședinte a grupului a fost aleasă Reghina Apostolova, iar funcția de secretar i-a revenit Reghinei Apostolova.
„Articolul 4 din Regulamentul Parlamentului prevede că în vederea promovării unor viziuni și obiective comune, deputații independenți cât și cei neafiliați, care nu fac parte din nici o fracțiune parlamentară, pot constitui în orice moment grupuri parlamentare, alcătuite din cel puțin cinci deputați. Vreau cu această ocazie să anunț că a fost creat grupul parlamentar „Victoria-Pobeda”, din nouă deputați”, a declarat Bolea.
În urma acestui anunț, președintele Parlamentului, Igor Grosu a solicitat șefului Direcţiei generale juridice să ia procesul verbal și să verifice dacă acesta este legal din punct de vedere juridic.