Iarna pare că își intră în drepturi în România. E cod galben și portocaliu de vreme rea
Iarna pare că își intră în drepturi în România. Meteorologii au anunțat cod galben și portocaliu de intensificări ale vântului, polei și viscol în mai mult multe zone ale țării.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) din România, începând de luni, ora 10.00, și până marți, 17 decembrie, ora 21.00, în zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 90 km/h. Vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 m vor predomina ninsorile și va fi viscol.
La altitudini de peste 1.600 de metri, în Carpații Orientali și Meridionali, va fi cod portocaliu de viscol. Vântul va sufla cu rafale de 90…120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Conform prognozei ANM, de asemenea, intensificări ale vântului vor fi și în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei și Crișanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în vestul și sudul Olteniei și al Transilvaniei. Pentru aceste zone a fost emis cod galben.