Grav accident la Ștefan Vodă: O femeie a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite

Grav accident la Ștefan Vodă: O femeie a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite
Sursa foto: Poliția R. Moldova

O femeie de 47 de ani a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma unui grav accident, produs marți seara în apropierea satului Răscăieții Noi din raionul Ștefan Vodă. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Accidentul s-a produs pe 23 iulie, în jurul orei 23:20. Potrivit Poliției, un Mercedes Vito, condus de un cetățean al Ucrainei, a ieșit contrasens și a tamponat frontal un Mercedes E300, condus de un bărbat de 60 de ani.

„Polițiștii au stabilit că un bărbat 64 de ani, cetățean al Ucrainei, conducând un Mercedes Vito, având ca pasageri doi bărbați de 33 și 49 de ani, o femeie de 47 de ani și un minor de 12 ani, toți cetățeni ai Republicii Azerbaidjan, deplasându-se spre or. Ștefan Vodă, a ieșit pe contrasens și a tamponat frontal  un  Mercedes E300, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 60 de ani, având ca pasageră o femeie de 57 de ani”, anunță oamenii legii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

În urma impactului, pasagera din Mercedes Vito a decedat pe loc, iar ceilalți pasageri din ambele automobile, inclusiv șoferul ucrainean au fost transportați la Spitalul raional Ștefan Vodă cu diverse traumatisme. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Șoferii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de circulație, semnificația indicatoarelor rutiere, precum și indicațiile polițiștilor de patrulare. În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să sune la numărul unic de urgență 112.