Grădinițele din raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni vor fi finanțate în baza unei formule noi

Grădinițele din raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni vor fi finanțate în baza unei formule noi
Sursa foto: ONDRL

Începând cu anul 2025, în 164 de grădinițe din raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni urmează să fie pilotată o nouă formulă de finanțare. Noua metodologie a fost consultată cu administrațiile locale din aceste raioane și aprobată, pe 9 octombrie, de Cabinetul de miniștri.

Noua metodă cuprinde trei categorii de cheltuieli: salarizarea personalului, cheltuieli legate de infrastructura instituțiilor (costuri pentru încălzire, servicii comunale, procurarea manualelor educaționale), precum și pentru alimentarea copiilor.

„Prin noua formulă, Guvernul va asigura o creștere a bugetelor pentru grădinițele subfinanțate. În prezent, din cauza diferențelor de cheltuieli ale grădinițelor din regiunile urbane și cele rurale, există inegalități în sistemul de finanțare a acestora. În zonele cu fonduri insuficiente, instituțiile sunt nevoite să crească numărul de înscrieri în grupe sau să reducă din serviciile oferite, afectând calitatea învățământului preșcolar”, anunță Executivul într-un comunicat.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

De asemenea, prin metodologia propusă, vor fi reflectate nevoile reale ale fiecărei instituții preșcolare, se va ține cont inclusiv de prezența copiilor cu cerințe educaționale speciale sau a celor care nu vorbesc limba română.

În anul 2023, bugetul total al instituțiilor de învățământ preșcolar la nivel național a fost de peste 5,3 miliarde de lei.