luni, 27 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit la stingerea unui incendiu în apropierea localității Pilea
Sursa foto: IGSU

FOTO/ Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit la stingerea unui incendiu în apropierea localității Pilea

Primul contingent de pompieri moldoveni detașat în Grecia în acest an a participat la lichidarea unui nou incendiu forestier. De această dată, intervenția a avut loc în apropierea localității Pilea, la aproximativ 12 kilometri de baza operațională, și a durat peste patru ore.

Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) , la misiune au fost antrenat un echipaj format din 12 pompieri și patru autospeciale de intervenție. Membrii contingentului din R. Moldova au acționat alături de forțele de intervenție din Grecia, fiind repartizați în mai multe sectoare pentru combaterea focarelor active.

„La sosire, incendiul se manifesta cu intensitate ridicată, fiind favorizat de temperaturile înalte și de vântul puternic, ceea ce crea un risc major de propagare către zonele rezidențiale învecinate.
Echipele de intervenție au desfășurat acțiuni susținute pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitarea propagării flăcărilor, răcirea suprafețelor afectate și protejarea locuințelor și a comunităților aflate în apropierea zonei de risc”, precizează IGSU.

Din fericire, incendiul a fost localizat și lichidat, fără ca flăcările să se extindă către alte zone locuite.

În perioada 14 iulie-1 august, un contingent de pompieri moldoveni specializați în combaterea terestră a incendiilor forestiere participă la misiunea de Pre-poziționare din regiunea Salonic, Grecia, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Douăzeci și patru de angajați ai IGSU participă la misiune cu șapte unități de tehnică, urmând să fie înlocuiți ulterior de un al doilea contingent.

Este pentru a patra oară când echipa specializată de pompieri din cadrul IGSU participă la misiuni de lichidare a incendiilor de pădure în Grecia și pentru a treia oară când o face în calitate de membru deplin al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Anul trecut, în perioada 14 iulie – 17 august, 44 de pompieri moldoveni au participat la aceeași misiune, desfășurată în apropierea orașului Patras.