vineri, 08 mai, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Cum descoperă turiștii străini Republica Moldova? Un nou ghid adună locuri, povești și experiențe
Sursa foto: Guide Moldova

FOTO/ Cum descoperă turiștii străini Republica Moldova? Un nou ghid adună locuri, povești și experiențe

Un nou ghid editorial dedicat turiștilor internaționali a fost lansat la Chișinău. Guide Moldova își propune să ajute vizitatorii străini să descopere Republica Moldova mai ușor, cu informații clare despre destinații, experiențe locale, vinării, gastronomie, itinerarii și locuri de cazare. Lansarea a avut loc în Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei și a reunit aproximativ 70 de invitați din domeniul turismului, culturii, mediului instituțional, HoReCa etc.

Guide Moldova apare într-un context în care interesul pentru Republica Moldova ca destinație turistică este în creștere, însă informațiile pentru vizitatorii străini sunt adesea dispersate și greu de folosit atunci când cineva își planifică o călătorie. Autorii spun că ghidul a fost gândit ca o sursă clară și practică, care adună într-un singur format recomandări din întreaga țară, informații utile și explicații despre contextul cultural local.

„Am creat acest ghid pornind de la experiența directă cu turiști străini, care au nevoie nu doar de liste de locuri, ci de context, claritate și orientare. Moldova este o destinație care merită înțeleasă, nu doar vizitată”, a declarat Andrian Gurdiș, autorul ghidului și specialist în turism incoming.

Ghidul are 312 pagini și este realizat într-un format compact, apropiat de A5, astfel încât să fie ușor de luat în călătorie. Acesta acoperă toate regiunile Republicii Moldova și include recomandări de destinații, experiențe locale, zone viticole, gastronomie, informații practice, sugestii de itinerarii și opțiuni de cazare.

Proiectul a fost dezvoltat începând cu anul 2021, în colaborare cu Gilles Emmanuel Jacquet, redactorul principal al ghidului, care a contribuit la documentarea și structurarea conținutului editorial.

„R. Moldova are nevoie de un ghid scris din interior. Un ghid care nu doar listează locuri, ci explică țara prin context, experiență și înțelegere reală a destinației”, a mai spus Andrian Gurdiș.

Guide Moldova este un proiect editorial independent, bazat pe cercetare de teren și pe experiența directă în lucrul cu turiști internaționali. Proiectul este susținut de Ministerul Culturii, Oficiul Național al Turismului, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, ANTRIM, și Direcția Generală Economie, Comerț și Turism a municipiului Chișinău, prin Visit Chișinău.

Ghidul este deja disponibil în librăriile din Chișinău și va putea fi cumpărat prin platforma oficială Guide Moldova, dar și prin parteneri de distribuție selectați, inclusiv Amazon, Librarius, Cărturești și Le Bridge Duty Free.