joi, 09 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Cum arată reședința Familiei Regale a României? Timp de două luni, Palatul Elisabeta își deschide porțile pentru public
Foto: casamajestatiisale.ro

FOTO/ Cum arată reședința Familiei Regale a României? Timp de două luni, Palatul Elisabeta își deschide porțile pentru public

Palatul Elisabeta din București își deschide porțile pentru public în cadrul Expoziției Regale „Palatul Elisabeta”. Evenimentul va avea loc în perioada 10 iulie-6 septembrie. Ediția din acest an marchează 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a statului român modern.

Vizitatorii vor putea descoperi reședința oficială a Familiei Regale a României și vor avea acces în principalele saloane ale palatului. De asemenea, vor putea merge în grădină, unde este amenajat „Memorialul Copacilor”, și acolo unde arbori au fost plantați de șefi de stat și membri ai familiilor regale care au vizitat Palatul Elisabeta.

Programul include o expoziție fotografică, care ilustrează prezența Familiei Regale în viața publică a României, de la imaginile de arhivă din anii '30 până în prezent, se arată într-un comunicat al Casei Regale a României.

Publicul va putea vedea și obiecte de patrimoniu, printre care uniforme ale Regelui Mihai I, costume populare purtate de Regina Maria și Regina-Mamă Elena, ordine și decorații regale, precum și medalia aniversară „Coroana Română, 160 de ani”.

În zilele de sâmbătă și duminică, în grădina palatului va fi expus și un automobil de epocă din anul 1924.

Expoziția poate fi vizitată în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, iar biletele costă 20 de RONI pentru copii, studenți și pensionari și 40 RONI pentru adulți.