Expert: În primul trimestru din 2024 a fost înregistrată cea mai mare creștere de prețuri la imobile din ultimii 16 ani
În primul trimestru din 2024, în perioada lunilor ianuarie - martie, a fost înregistrată cea mai mare creștere a prețurilor la imobile din ultimii 16 ani, potrivit lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Expertul susține că anul trecut prețurile locuințelor au fost la nivelul anului 2022, iar în acest an se înregistrează o înviorare a pieței prin creșterea prețurilor, dar cu o reducere a numărului de tranzacții.
Veaceslav Ioniță susține că în primul trimestru al anului au crescut prețurile la apartamentele din municipiul Chișinău cu 4,6%, în valoare anuală și că „asistăm la o creștere de prețuri după un an și jumătate de stagnare”. Totodată, expertul spune că anul trecut a fost înregistrată o creștere anuală de 6,9% la apartamentele noi.
Potrivit analizei, în primul trimestru din acest an, pe piața secundară a avut loc un fenomen, care nu a mai fost simțit în ultimii zece ani. Prețurile de pe piața secundară au crescut mult mai rapid decât cele de pe piața primară.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Veaceslav Ioniță afirmă că un metru pătrat de apartament în bloc nou, varianta albă costă 1.434 de euro, iar un m2 de spațiu locativ în bloc vechi - 972 de euro.
În prezent, circa 70% din apartamentele care se vând sunt de pe piața secundară, restul 30% sunt apartamente în blocuri noi. În 2023 prețurile au fost la nivelul anului 2022, iar acum în 2024 se înregistrează o înviorare a pieței, astfel că a fost înregistrat prețul maxim al apartamentelor din istoria R. Moldova.