Din 2027, fiecare sticlă, doză sau ambalaj din plastic inclus în noul sistem de depozit ar urma să-i coste pe cumpărători cu aproximativ doi lei mai mult. Banii nu vor fi însă pierduți automat: consumatorii îi vor putea recupera atunci când vor returna ambalajul. La dimensiunea actuală a pieței, suma pusă astfel în circulație ar putea ajunge la aproximativ 1,3 miliarde de lei într-un singur an, estimează economistul Veaceslav Ioniță.

Expertul în politici economice al IDIS „Viitorul” a vorbit vineri, 18 septembrie, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, despre sistemul de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal, care urmează să fie introdus în Republica Moldova în 2027.

Mecanismul este relativ simplu: la cumpărarea unei băuturi, consumatorul achită, pe lângă prețul produsului, un depozit de circa doi lei pentru ambalaj. După consum, acesta poate duce recipientul la un punct de colectare și își poate recupera suma.

Ioniță numește mecanismul o formă de „cvasi-impozitare”, tocmai pentru că banii sunt achitați obligatoriu la cumpărare și revin consumatorului doar dacă acesta returnează ambalajul.

„Moldovenii vor trebui să plătească pentru fiecare ambalaj circa 2 lei, cu posibilitatea de a recupera banii la întoarcerea ambalajelor”, a explicat economistul. Potrivit lui, dacă statul introduce un asemenea mecanism, trebuie să creeze și infrastructura necesară pentru ca oamenii să-și poată recupera ușor banii.

Miza financiară este una considerabilă. Potrivit estimărilor prezentate de Ioniță, în Republica Moldova sunt cumpărate zilnic aproximativ 1,7 milioane de sticle. Numărul total al ambalajelor din plastic, sticlă și metal comercializate într-un an ar putea ajunge în 2026 la circa 615 milioane de unități, față de 549 de milioane în 2025 și 282 de milioane în 2020.

Dacă sistemul ar fi funcționat deja în 2026, consumatorii ar fi achitat, potrivit calculelor economistului, aproximativ 1,2 miliarde de lei sub formă de depozit. În 2027, suma ar putea urca la circa 1,3 miliarde de lei, iar în următorii ani - până la aproximativ 1,7 miliarde de lei.

Problema apare în cazul ambalajelor care nu mai ajung la punctele de colectare. Ioniță estimează că, în primul an de funcționare, din cele aproximativ 1,3 miliarde de lei achitate de populație ar putea fi recuperate circa 740 de milioane. Aproximativ 600 de milioane de lei ar rămâne astfel nerevendicate.

Economistul insistă că acești bani nu ar trebui să se transforme în profit pentru operatorul sistemului.

„Acești bani care rămân sunt bani care trebuie investiți ca sistemul să fie funcțional. Este nevoie de transparență, ca toate datele să fie publice, inclusiv metodologia, ca prețurile și costurile toate să fie publice”, a declarat Ioniță.

În opinia sa, succesul sistemului va depinde în mare măsură de cât de simplu va fi pentru oameni să returneze recipientele. Peste o mie de magazine mari și câteva sute de unități comerciale mici ar urma să fie integrate în mecanism, iar punctele de colectare ar trebui amplasate suficient de aproape de consumatori.

Economistul atrage atenția și asupra eventualelor costuri administrative suplimentare. Printre soluțiile discutate se numără utilizarea unor coduri de bare distincte pentru ambalajele comercializate în Republica Moldova. Chiar și un cost suplimentar de numai 10 bani pentru un ambalaj ar însemna, la sute de milioane de recipiente anual, cheltuieli de ordinul zecilor de milioane de lei.

În plus, asemenea cerințe ar putea afecta produsele de nișă, dacă unii producători sau importatori vor considera prea costisitoare adaptarea ambalajelor special pentru piața moldovenească. Într-un asemenea scenariu, avertizează Ioniță, varietatea unor băuturi disponibile în magazine s-ar putea reduce.

Dincolo de costuri, sistemul urmărește însă o problemă vizibilă: cantitatea mare de ambalaje care ajunge anual la gunoi sau direct în natură. Odată ce recipientul capătă o valoare de doi lei, aruncarea lui înseamnă și pierderea banilor, iar returnarea devine stimulată financiar.

Ioniță susține că autoritățile trebuie să stabilească reguli clare, metodologia și mecanismele de control, iar administrarea sistemului și utilizarea banilor nerevendicați să fie transparente. Scopul, spune economistul, trebuie să rămână colectarea și reciclarea unui număr cât mai mare de ambalaje, nu transformarea mecanismului într-o sursă de profit pentru unul dintre actorii implicați.