joi, 02 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Evenimentele organizate vara, în vizorul ANSA. Recomandări după focarul de  de toxiinfecție alimentară din Chișinău
Sursa foto: Getty Images

Evenimentele organizate vara, în vizorul ANSA. Recomandări după focarul de de toxiinfecție alimentară din Chișinău

Temperaturile ridicate din sezonul estival favorizează înmulțirea rapidă a microorganismelor în produsele alimentare, iar organizarea nunților, cumetriilor, aniversărilor, meselor de pomenire și a altor evenimente private necesită o atenție sporită pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare. Avertismentul vine din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care îndeamnă consumatorii, administratorii localurilor și operatorii din domeniul alimentar să respecte cu strictețe normele de siguranță alimentară.

Potrivit ANSA, în ultimii ani, serviciile de catering au devenit o opțiune tot mai populară pentru organizarea evenimentelor private. În acest context, organizatorii sunt îndemnați să apeleze doar la operatori autorizați, care respectă normele de igienă și siguranță alimentară.

Agenția îi sfătuiește pe cei care organizează evenimente să verifice dacă operatorul este autorizat, să se informeze despre proveniența ingredientelor și condițiile de preparare a alimentelor, precum și să se asigure că produsele sunt transportate și păstrate la temperaturile corespunzătoare.

De asemenea, se recomandă evitarea preparării unor cantități excesive de alimente și a păstrării acestora la temperatura mediului ambiant pentru perioade îndelungate, în special în zilele caniculare.

Totodată, autoritățile atrag atenția administratorilor localurilor care închiriază săli pentru evenimente private asupra responsabilității pe care o au în prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor. La încheierea contractelor, aceștia sunt îndemnați să prevadă expres că alimentația invitaților va fi asigurată exclusiv de un operator de catering autorizat, dar nu prin prepararea bucatelor în condiții casnice.

ANSA avertizează că prepararea alimentelor în spații neautorizate, fără respectarea normelor de igienă și fără posibilitatea de a asigura trasabilitatea produselor utilizate, poate genera riscuri majore pentru sănătatea participanților și poate îngreuna investigarea eventualelor focare de toxiinfecții alimentare.

Treizeci și șase de persoane intoxicate, dintre care 12 infectate cu Salmonella: Reacția hotelului Radisson Blu Leogrand
Numărul persoanelor intoxicate la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău a crescut până la 36, iar cel al pacienților infectați cu Salmonella Enteritidis - până la 12. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Ministerului Sănătății, printre persoanele afectate se numără oaspeți, dar și un copil. „Celelalte probe biologice

Recent, la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău a fost înregistrat un focar de toxiinfecție alimentară. Mai multe persoane au fost spitalizate cu suspiciune de salmoneloză după ce au participat la evenimente organizate în perioada 22–26 iunie. Potrivit celor mai recente date ale ANSP, au fost afectate 36 de persoane, inclusiv oaspeți ai hotelului, iar infecția cu Salmonella Enteritidis a fost confirmată în cazul a 12 pacienți.

Printre persoanele care au prezentat simptome și au solicitat asistență medicală se numără reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și jurnalistul NewsMaker, Denis Borșevici, care au participat la recepția organizată de ambasada Israelului cu ocazia Zilei Independenței. La eveniment a fost prezent și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, însă acesta nu ar fi consumat produse alimentare.

Reprezentanții ANSA au declarat pentru TV8 că bucatele de la recepție au fost furnizate prin servicii de catering, iar activitatea operatorului economic vizat a fost suspendată pe durata anchetei epidemiologice.