Europa nu poate înlocui Statele Unite peste noapte pentru apărare. Avertismentul Berlinului

Europa nu poate înlocui Statele Unite peste noapte pentru apărare. Avertismentul Berlinului
Sursa foto: Reuters

Europenii nu pot prelua responsabilitățile militare ale americanilor „peste noapte” pe continent, a avertizat vineri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, în contextul în care Washingtonul cere statelor europene membre NATO să își majoreze cheltuielile militare, relatează AFP.

Pistorius a anunțat la Conferința de Securitate de la München că a propus o „foaie de parcurs” pentru un „transfer organizat” al responsabilităților de securitate între Statele Unite și Europa.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Ministrul german a subliniat că, deși „a fost întotdeauna clar” că europenii trebuie să suplinească ceea ce americanii vor reduce în Europa, acest proces „nu se poate realiza instantaneu”. El a calificat drept „iluzoriu” să se creadă că „într-un an” europenii ar putea compensa ceea ce americanii vor diminua „în doar câteva luni”.

Pistorius a precizat că planul său, propus secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, urmărește să evite „orice deficit periculos” în capacitățile militare pe durata acestui transfer.