sâmbătă, 01 august, 2026
  • USD
  • EUR
Elevii din R. Moldova vor avea două vacanțe mai lungi în noul an școlar
Sursa foto: vocea.md

Elevii din R. Moldova vor avea două vacanțe mai lungi în noul an școlar

Două vacanțe din anul școlar 2026-2027 vor fi mai lungi decât anul trecut. Potrivit Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), este vorba despre vacanța de iarnă și cea de primăvară.

În mod tradițional, anul de studii 2026–2027 este structurat în două semestre și patru vacanțe (de toamnă, de iarnă, de primăvară și de Paște).

Primul semestru se va desfășura în perioada 1 septembrie-24 decembrie 2026, iar al doilea - în perioada 11 ianuarie-31 mai 2027. Ca și până acum, o excepție se aplică elevilor din clasele a IX-a și a XII-a, care vor încheia anul de studii pe 25 mai.

Școlarii din R. Moldova vor beneficia de următoarele patru vacanțe:

  • vacanța de toamnă: în perioada 26 octombrie-1 noiembrie 2026 inclusiv (în anul de studii 2025-2026, în perioada 27 octombrie-2 noiembrie inclusiv);
  • vacanța de iarnă: în perioada 25 decembrie 2026-10 ianuarie 2027 inclusiv (în anul de studii 2025-2026, în perioada 25 decembrie 2025-8 ianuarie 2026 inclusiv);
  • vacanța de primăvară: în perioada 1-8 martie 2027 inclusiv (în anul de studii 2025-2026, în perioada 5-8martie inclusiv);
  • vacanța de Paște: în perioada 1-10 mai 2027 inclusiv (în anul de studii 2025-2026, în perioada 11-20 aprilie 2026 inclusiv).
Captură de ecran din Planul-cadru. Sursa: mec.gov.md

Ca în fiecare an școlar, elevii vor susține teze semestriale în învățământul liceal și examene finale naționale.

Astfel, teza de iarnă pentru elevii din ciclul liceal este programată să aibă loc în perioada 1-18 decembrie 2026, iar teza de vară se va desfășura între 26 aprilie și 26 mai 2027.

Evaluările naționale vor începe cu testarea elevilor din învățământul primar, programată în perioada 12-20 mai 2027. Examenele de absolvire a gimnaziului vor avea loc între 3 și 14 iunie 2027, iar sesiunea de bacalaureat se va desfășura în perioada 4-22 iunie 2027.

La începutul anului de studii 2025-2026, în R. Moldova activau 1.173 de instituții de învățământ primar și secundar general. Unele dintre acestea urmează să fie comasate sau închise.

Prima zi de școală va începe cu o lecție despre independența R. Moldova. Profesorii vor primi materiale de la minister
Prima lecție din anul de studii 2026-2027 va avea genericul „Independența care ne unește” și se va desfășura în toate instituțiile de învățământ publice și private din Republica Moldova. Lecția va fi organizată în cadrul Decadei Valorilor Naționale, iar Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că va pune la dispoziția