Drumul spre Leușeni intră în reparație: aproape 38 km ai traseului M1 vor fi modernizați
Administrația Națională a Drumurilor (AND) a anunțat lansarea procedurii de achiziție pentru reabilitarea unui sector de 37,8 kilometri al drumului național M1, una dintre cele mai importante artere rutiere ale țării, care face legătura între frontiera cu România și cea cu Ucraina.
Proiectul vizează un tronson amplasat în raioanele Hîncești și Nisporeni și este împărțit în două loturi. Primul lot include segmentul cuprins între kilometrii 1+000 și 9+200, cu o lungime de 8,2 kilometri, în zona localităților Leușeni, Cotul Morii și Sărăteni. Cel de-al doilea lot se întinde pe 29,6 kilometri, între km 9+200 și km 38+800, traversând zonele din apropierea localităților Onești, Costești, Bujor, Chetroșeni, Mirești, Mîrzoaia, Cristești și Iurceni.
Potrivit AND, durata estimată pentru executarea lucrărilor este de 915 zile, iar proiectul va fi finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Autoritățile invită companiile specializate în construcția și reabilitarea drumurilor să participe la licitație, ofertele urmând să fie depuse prin intermediul platformei electronice de achiziții a BERD. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 30 septembrie 2026.
Drumul național M1 este unul dintre cele mai tranzitate trasee din Republica Moldova, asigurând conexiunea cu punctul de trecere a frontierei Leușeni și facilitând fluxul de mărfuri și pasageri între Republica Moldova, România și Ucraina. Reabilitarea acestui sector este menită să îmbunătățească siguranța rutieră și condițiile de circulație pentru participanții la trafic.