Drumul Orhei - Rezina - Rîbnița, devine șantier: AND a scos la licitație lucrările de reparație
Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrările de întreținere periodică a unui sector de peste șapte kilometri al drumului național R20 Orhei - Rezina - Rîbbița, în raionul Rezina. Proiectul are o valoare estimată de aproape 11,5 milioane de lei, fără TVA, și va fi finanțat din Fondul Rutier.
Lucrările vor fi executate pe două tronsoane amplasate în apropierea localităților Cinișeuți și Țahnăuți. Primul sector se întinde între kilometrii 33,500 și 38,460, având o lungime de aproximativ 4,96 kilometri, iar al doilea între kilometrii 40,810 și 42,850, pe o distanță de circa 2,04 kilometri.
Potrivit caietului de sarcini, intervențiile vor include frezarea și plombarea gropilor, reabilitarea zonelor degradate prin lucrări de tip casetă, colmatarea fisurilor, aplicarea unor straturi bituminoase subțiri executate la rece, precum și trasarea marcajului rutier cu microbile reflectorizante, pentru o vizibilitate sporită pe timp de noapte.
Autoritățile precizează că tipul și volumul lucrărilor au fost stabilite în funcție de starea carosabilului identificată în teren, fiecare tronson urmând să beneficieze de intervenții adaptate gradului de degradare.
Contractul prevede un termen de execuție de trei luni din momentul începerii lucrărilor. Valoarea estimată a achiziției este de 11.499.560 de lei, fără TVA.
Companiile interesate pot depune ofertele până la 21 august 2026, ora 10:00, urmând ca, după desemnarea câștigătorului și semnarea contractului, să înceapă lucrările de reabilitare a acestui segment al drumului R20, una dintre principalele artere care asigură legătura dintre Orhei, Rezina și Rîbnița.