Dosarele de finanțare ilegală a partidelor politice: Cinci persoane din Comrat, reținute pentru 72 de ore
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au desfășurat noi percheziții în cadrul dosarelor pornite pentru spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a unui partid politic. De această dată, descinderile au avut loc în UTA Găgăuzia, la Comrat, cinci persoane fiind reținute și plasate în izolator pentru 72 de ore.
Potrivit comunicatului emis de CNA, oamenii legii au fixat mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitare ilegală a transportatorilor de pasageri la protestele organizate, precum și achitare a salariilor pentru activiștii formațiunii.
„De asemenea, a fost documentată plata suplimentelor la pensii și la salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației ПСБ a Băncii din Federația Rusă Промсвязьбанк”, precizează instituția.
De menționat că, în imaginile publicate de Centrul Național Anticorupție pot fi observate mai multe pachete cu produse alimentare, precum conserve, ulei, ceai etc.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În total, au fost efectuate 51 de percheziții la 20 figuranți, inclusiv în birourile acestora din incinta organizației teritoriale Comrat a formațiunii. Totodată, percheziții au avut loc la domiciliile și în automobilele bănuiților.
Ultimele percheziții în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, despre care au anunțat Poliția, au avut loc pe 13 septembrie. În cadrul descinderilor de atunci au fost ridicate înscrisuri de ciornă, carduri bancare pe care erau transferate sume de bani, precum și telefoane mobile.
Amintim că, pe 9 iulie curent, CNA a efectuat 17 percheziții la Comrat. Ofițerii anticorupție au descins la sediul „Echipei lui Ilan Șor”, dar și la domiciliile unor activiști, șase persoane fiind reținute.