Zeci de victime ale traficului de persoane, identificate în R. Moldova. Munca forțată este principala formă de exploatare
În Republica Moldova au fost identificate 108 victime ale traficului de ființe umane în anul 2025, arată datele Inspectoratului General al Poliție (IGP). Cifrele au fost făcute publice cu prilejul Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane, marcată anual la 30 iulie.
Potrivit IGP, printre victime se numără 35 de femei, 48 de bărbați, 20 de fete și 5 băieți.
Între timp, pe parcursul primului semestru al anului 2026, organele de drept au identificat în total 32 de victime ale traficului de persoane. Dintre acestea, 27 sunt persoane adulte (9 femei și 18 bărbați), iar 5 sunt copii (3 fete și 2 băieți).
„Pentru a asigura protecția și asistența necesară victimelor traficului de ființe umane și pentru a preveni re-victimizarea acestora, pe parcursul desfășurării urmăririi penale, acestora le-au fost oferite servicii de suport specializate. Persoanele identificate beneficiază de programe de reabilitare cu plasarea în centrele de asistență, fiindu-le asigurată asistență juridică gratuită (garantată de stat) și consiliere psihologică. Totodată, este esențial de subliniat că infracțiunile din această categorie au un caracter latent deosebit de pronunțat”, precizează într-un comunicat Procuratura Generală.
Instituția estimează că doar 5-10% din numărul total al acestor fapte sunt descoperite sau raportate.
„Prin urmare, situația și tabloul statistic la acest capitol urmează a fi apreciate ținând cont de aceste circumstanțe”, mai notează sursa citată.
În primele șase luni ale anului 2026, procurorii au pornit 28 de dosare penale pentru trafic de persoane, dintre care 23 vizează traficul de ființe umane și 5 - traficul de copii.
În aceeași perioadă, 17 dosare au fost trimise în judecată, iar instanțele au pronunțat 21 de sentințe în privința a 30 de persoane. Dintre acestea, 9 au fost condamnări, iar 10 - achitări, toate sentințele de achitare fiind contestate de procurori.
Potrivit Procuraturii Generale, exploatarea prin muncă rămâne cea mai răspândită formă de trafic, cele mai multe victime fiind bărbați recrutați pentru muncă în construcții, agricultură, transport sau industrie.
Procurorii atrag atenția și asupra creșterii cazurilor de recrutare prin intermediul rețelelor sociale și al platformelor online, în special în cazul copiilor și al persoanelor vulnerabile.
Instituția avertizează că Republica Moldova nu mai este doar o țară de origine a victimelor traficului de persoane, ci începe să devină și o țară de destinație.
Pe de altă parte, Ministerul Muncii și Protecției Sociale îi îndeamnă pe cetățeni să verifice cu atenție ofertele de muncă, identitatea angajatorilor și condițiile contractuale înainte de a accepta un loc de muncă, în special peste hotare.
„Prevenirea traficului de ființe umane începe cu informarea și conștientizarea fiecărui cetățean. Ministerul va continua să dezvolte servicii de protecție și asistență pentru victime și măsuri de prevenire, astfel încât fiecare persoană afectată să poată beneficia de sprijinul necesar”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Potrivit ministerului, prin serviciile specializate gestionate de instituție au beneficiat de asistență, în anul 2025, 49 de victime și prezumate victime ale traficului de ființe umane, dintre care 27 de femei, 13 bărbați și 9 copii.
În prezent, Ministerul Muncii asigură funcționarea a cinci adăposturi destinate victimelor și prezumatelor victime ale traficului de persoane, unde acestea beneficiază de consiliere psihologică și juridică, asistență socială și sprijin pentru reintegrarea în societate.