joi, 06 august, 2026
  • USD
  • EUR
Deficit de energie electrică timp de o oră în Republica Moldova. Cetățenii, îndemnați să economisească
Poză simbol

Deficit de energie electrică timp de o oră în Republica Moldova. Cetățenii, îndemnați să economisească

Republica Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit de energie electrică în intervalul 16:00-17:00, însă acesta a fost redus semnificativ față de prognoza inițială, anunță Energocom.

Potrivit informațiilor oficiale, deficitul comercial estimat pentru această oră este de 39 MWh. Pentru restul zilei, volumele necesare pentru acoperirea consumului au fost identificate și realocate, astfel încât să fie menținut echilibrul în sistemul electroenergetic național.

Situație critică în sectorul energetic. R. Moldova nu va putea acoperi astăzi deficitul de energie, anunță premierul Tofan
Republica Moldova s-ar putea confrunta astăzi, 6 august, cu un deficit de energie electrică pe care autoritățile nu vor reuși să îl acopere nici prin achiziții de urgență. Avertizarea a fost făcută de premierul Vasile Tofan în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV. „Din păcate, lucrurile arată foarte

Energocom precizează că situația regională rămâne dificilă, iar disponibilitatea energiei pe piețele externe este limitată. În aceste condiții, energia procurată, în special în orele de vârf, este mai scumpă, iar costurile ridicate de achiziție ar putea avea efecte asupra tarifelor pentru consumatori.

Cetățenii sunt îndemnați să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00-23:00, când consumul este cel mai mare. Autoritățile recomandă amânarea folosirii aparatelor cu un consum ridicat și evitarea risipei de energie.

Potrivit acestora, reducerea consumului în orele de vârf poate contribui la diminuarea presiunii asupra sistemului și la limitarea necesității unor achiziții suplimentare costisitoare.

Amintim că în Republica Moldova este stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic până la sfârșitul lunii august. Pentru a remedia situația, autoritățile au luat un șir de măsuri printre care limitarea exporturilor comerciale de energie electrică în intervalul 18:00-22:00, oprire havuzurilor, precum și a iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar.

Mai puțină lumină decorativă, fără havuzuri seara și consum redus în orele de vârf. Noile măsuri aprobate de autorități
Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat un nou set de măsuri pentru a face față provocărilor din sectorul energetic. Autoritățile spun că măsurile sunt necesare în contextul creșterii prețurilor la energie pe piețele regionale și al importurilor de electricitate. Astfel, sunt limitate exporturile comerciale de energie electrică în