Decis! Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate
Aeroportul Internațional Chișinău” a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Amendamentul care presupune acest lucru a fost înaintat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, la proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Documentul a fost adoptat în a doua lectură de 55 de deputați.
Astfel, aerogara a fost inclusă în lista bunurilor nepasibile de privatizare, în corespundere cu prevederile Legii privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. Totodată, pistele de decolare și de aterizare, căile de rulare și platformele pentru îmbarcare și debarcare, cele pentru parcarea aeronavelor și alte obiective ale infrastructurii aeroportuare, precum și terenurile pe care acestea sunt amplasate - țin de domeniul public al statului.
Amendamentul mai prevede că Agenția Proprietății Publice, în calitatea sa de fondator, va putea soluționa dificultățile apărute în procesul de desfășurare a licitațiilor pentru selectarea spațiilor comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț pentru zona sterilă din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, adoptat de Parlament, conține o serie de prevederi pentru asigurarea aplicării eficiente și exhaustive a măsurilor restrictive internaționale. Documentul conține anumite concretizări despre categoriile de persoanele care vor fi incluse în lista persoanelor asociate subiectului restricției”, precizează responsabilii de la Parlament.
De asemenea, autorii au inclus Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Agenția Servicii Publice (ASP) în lista autorităților în adresa cărora Serviciul de Informații și Securitate (SIS) va remite ordinul despre aprobarea sau modificarea listei persoanelor asociate subiecților restricțiilor internaționale.
O altă prevedere din proiectul de lege se referă la acordarea de competențe suplimentare pentru SIS, care, cu suportul informațional al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, va elabora și aproba lista persoanelor juridice în privința cărora există informații documentate că acestea se află sub controlul unui subiect al restricțiilor sau au ca beneficiar efectiv un subiect al restricțiilor.
„Epopeea” Aeroportului Internațional Chișinău
Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului din aprilie 2023, după ce în anul 2013 a fost dat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani companiei Avia Invest.
Magazinul duty-free de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost închis în decembrie 2022, în urma modificărilor Codului vamal și fiscal. Pe 3 septembrie 2023, și celelalte magazinele de la punctele de trecere a frontierei au rămas fără licență.
În ianuarie 2024, Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat despre inițierea procesului de demarare a licitației cu strigare pentru locațiunea activelor neutilizate din Aeroportul Internațional Chișinău, destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages, popular cunoscute ca: Zona Sterilă și Zona Duty Free.
Peste aproape o lună, APP a anunțat relansarea licitației, decizia fiind motivată prin „lipsă de concurență suficientă”, după ce la prima licitație s-au înregistrat doar două companii. Ulterior, licitația a fost prelungită cu încă aproximativ 20 de zile.
Pe 16 aprilie, comisia de licitație a examinat singurul dosar, depus de Lagardere Travel Retail, despre care se vehiculează că ar avea legături cu ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, și a decis sistarea licitației, pe motiv că nu a prezentat toate documentele necesare.