vineri, 11 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
De unde vine carnea pe care o cumpărăm? Controalele ANSA au scos la iveală mai multe nereguli
Sursa foto: Colaj ziar.md

De unde vine carnea pe care o cumpărăm? Controalele ANSA au scos la iveală mai multe nereguli

Peste 18.000 de exploatații de animale au fost verificate în ultimele luni de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul unei campanii ample de control desfășurate în întreaga țară. Verificările au scos la iveală probleme legate de identificarea animalelor, documentele de proveniență și trasabilitate, condițiile de întreținere, biosecuritate și transport.

Controalele s-au desfășurat în perioada 8 iunie - 11 septembrie 2026 și au vizat atât gospodăriile, cât și alte exploatații în care sunt crescute sau deținute animale.

Inspectorii au verificat dacă animalele sunt identificate și înregistrate conform cerințelor, dacă există acte care să confirme proveniența acestora, precum și dacă sunt respectate normele sanitar-veterinare privind întreținerea, transportul și punerea lor în circulație.

Potrivit ANSA, în urma controalelor au fost constatate mai multe tipuri de neconformități. În unele cazuri, animalele nu erau identificate, iar proprietarii nu au putut prezenta documentele necesare pentru a demonstra proveniența și trasabilitatea acestora.

Au fost depistate și situații în care produsele de origine animală erau transportate în condiții necorespunzătoare sau fără acte.

Un astfel de caz a fost documentat în apropierea Pieței Centrale din Chișinău, unde într-un automobil au fost găsite două jumătăți de carcasă de bovină, transportate în condiții neigienice și fără documente de proveniență.

Carnea a fost exclusă din circuitul alimentar, iar verificările efectuate ulterior au continuat la locul de deținere a animalelor, în raionul Călărași.

Acolo, inspectorii au găsit peste 25 de bovine, majoritatea neidentificate. La momentul controlului nu au fost prezentate documente privind proveniența și trasabilitatea animalelor și nici acte care să confirme autorizarea sanitar-veterinară a activității.

Bovinele au fost izolate și plasate în carantină, iar autoritățile urmează să stabilească originea și statutul sanitar-veterinar al acestora.

ANSA precizează că, în lipsa documentelor și dovezilor privind originea, identificarea și trasabilitatea animalelor, pot fi aplicate măsurile prevăzute de legislație, inclusiv, după caz, sacrificarea acestora.

Produsele și subprodusele provenite de la animale care nu pot fi admise legal în circuitul alimentar trebuie gestionate separat, potrivit cerințelor aplicabile produselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Agenția atrage atenția că lipsa actelor și a identificării animalelor nu reprezintă doar o problemă administrativă. Fără aceste date, autoritățile nu pot urmări traseul animalelor și nici verifica istoricul lor sanitar-veterinar, ceea ce complică intervenția în cazul apariției unor focare de boală.

ANSA mai anunță că 76% dintre exploatațiile verificate au remediat neconformitățile constatate și s-au conformat prescripțiilor medicilor veterinari oficiali.

În funcție de gravitatea neregulilor depistate, autoritatea poate aplica sancțiuni contravenționale și alte măsuri prevăzute de legislație.

Consumatorii sunt îndemnați să cumpere carne și alte produse de origine animală doar din unități autorizate și surse controlate și să evite produsele comercializate în stradă, din automobile sau din alte locuri neautorizate.

Totodată, persoanele care cumpără animale sunt sfătuite să verifice existența documentelor privind identificarea, proveniența și statutul sanitar-veterinar. ANSA precizează că identificarea animalelor din gospodăriile nonprofesionale și perfectarea certificatelor veterinare de mișcare sunt servicii gratuite.