Cozi nocturne la vama Leușeni, pe sensul de ieșire din țară. Traficul rămâne intens
În noaptea de 19 spre 20 iunie, la punctul vamal Leușeni - Albița, pe sensul de ieșire din R. Moldova, s-au format cozi de autoturisme. Dimineața, autoritatea vamală din țara noastră a anunțat că traficul este intens, îndemnând călătorii să opteze pentru traversarea prin alte puncte vamale. Situația se menține neschimbată.
În jurul orei 03:30, influencerița Vlada Boțan a relatat pe rețelele sociale că a așteptat aproape patru ore la vamă, dintre care două pe teritoriul R. Moldova. Potrivit tinerei, nu ar fi fost prezenți angajați vamali care să ofere explicații.
Conform unor imagini video publicate de bloggerul Eugen Luchianiuc, aglomerația persista de mai devreme. În jurul orei 23:30, la punctul vamal Albița ar fi fost o coadă de aproximativ 1,5 kilometri.
Contactată de ziar.md, șefa Secției Relații Publice a Serviciului Vamal, Tatiana Șompol, a declarat că autoritățile vamale și de frontieră din R. Moldova au desfășurat activitățile de control conform schemei tehnologice aplicate în cadrul postului vamal cu control coordonat.
„În jurul orei 22:00, la autoritățile de control din România a fost înregistrată o pană de curent, însă situația a fost remediată în scurt timp, iar activitatea a revenit la parametrii normali”, a precizat Tatiana Șompol.
Potrivit reprezentantei Serviciului Vamal, în perioada estivală se înregistrează o creștere a numărului de persoane care traversează frontiera de stat. Astfel, călătorilor li se recomandă să ia în considerare și posturile vamale unde traficul este mai redus, precum Leova–Bumbăta, Cahul–Oancea, Costești–Stânca, Lipcani–Rădăuți-Prut și Giurgiulești–Galați.
Totodată, participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnați să se informeze din timp despre situația din punctele de trecere a frontierei și să opteze pentru cele mai puțin aglomerate.
În prezent, Serviciul Vamal aplică măsuri suplimentare de fluidizare a traficului la vama Albița, inclusiv deschiderea unor piste suplimentare și implementarea procedurii REVERS. Activitatea se desfășoară pe șase piste de control pe sensul de ieșire.