miercuri, 17 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Constructorii avertizează că propunerile fiscale pentru 2027 ar putea scumpi locuințele și bloca proiecte noi
Sursa foto: JU.STOCKER

Constructorii avertizează că propunerile fiscale pentru 2027 ar putea scumpi locuințele și bloca proiecte noi

Tot mai multe organizații din domeniul imobiliar și al construcțiilor avertizează că unele măsuri prevăzute în proiectul politicii fiscale pentru 2027 ar putea duce la scumpirea locuințelor și la reducerea investițiilor. Federația Patronală a Constructorilor, Drumarilor și Producătorilor Materialelor de Construcție „CONDRUMAT” a transmis Guvernului și Parlamentului o adresare prin care solicită suspendarea promovării măsurilor contestate până la realizarea unei evaluări economice și organizarea unor consultări cu sectoarele afectate.

Organizația susține că proiectul politicii fiscale este promovat fără o analiză completă a efectelor pe care le-ar putea avea asupra construcțiilor, investițiilor private, industriei materialelor de construcție și mediului antreprenorial. Printre măsurile criticate se numără eliminarea scutirii de TVA la livrarea locuințelor, impozitarea cu 15% a creșterii de capital, inclusiv în cazul vânzării locuinței de bază pentru sumele care depășesc un milion de lei, precum și majorarea impozitului pe dividende.

În opinia federației, costurile suplimentare vor fi transferate, în cele din urmă, asupra cumpărătorului, care ar putea achita un preț mai mare pentru fiecare metru pătrat.

„Măsurile propuse vor afecta consumatorul final, care va achita un preț majorat per metru pătrat, dar vor periclita și dezvoltarea industriei construcțiilor, mai ales pe segmentul rezidențial”, se arată în comunicatul „CONDRUMAT”.

Federația avertizează că povara fiscală suplimentară ar putea determina reducerea investițiilor private în proiecte noi, amânarea sau abandonarea unor construcții și diminuarea volumului lucrărilor. Efectele s-ar putea resimți și în industriile conexe, prin scăderea comenzilor pentru producătorii de materiale de construcție și reducerea cererii pentru servicii de proiectare, arhitectură, urbanism și inginerie. Organizația mai spune că modificările ar putea duce și la pierderea unor locuri de muncă, scăderea competitivității economiei și reducerea atractivității Republicii Moldova pentru investitorii locali și străini.

„CONDRUMAT” cere publicarea calculelor și modelelor economice care au stat la baza proiectului, precum și realizarea unei evaluări privind impactul asupra investițiilor, locurilor de muncă și dezvoltării regionale. Federația solicită și examinarea subiectului în cadrul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, cu participarea organizațiilor patronale și a asociațiilor de afaceri. Reprezentanții constructorilor mai cer introducerea unor mecanisme de tranziție pentru proiectele investiționale care sunt deja în curs de implementare.

Avertismentul vine la câteva zile după ce Uniunea Agențiilor Imobiliare și-a exprimat îngrijorarea față de aceleași modificări fiscale. Organizația a atras atenția asupra anulării scutirii de 50% aplicate la impozitarea creșterii de capital, introducerii cotei de 15% și eliminării scutirii de TVA pentru livrarea și închirierea locuințelor.

Proiectul politicii fiscale stârnește îngrijorări pe piața imobiliară. Agențiile avertizează că locuințele s-ar putea scumpi
Uniunea Agențiilor Imobiliare își exprimă îngrijorarea față de mai multe propuneri incluse în proiectul politicii fiscale pentru anul 2027. Într-o poziție publică, organizația susține că schimbările pot crea o presiune suplimentară asupra cetățenilor, într-o perioadă în care accesul la locuințe este deja dificil. Printre cele mai sensibile propuneri, potrivit uniunii,

Amintim că Ministerul Finanțelor a lansat recent consultările publice asupra proiectului politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat sub genericul „Moldova lucrează. Moldova investește”. Autoritățile susțin că modificările urmăresc simplificarea sistemului fiscal, reducerea evaziunii, încurajarea investițiilor și eliminarea unor facilități care provoacă pierderi bugetului. Proiectul urmează să fie discutat cu mediul de afaceri, organizațiile interesate și partenerii de dezvoltare înainte de adoptare.