Compensații la electricitate pentru toți: Din februarie, acestea vor fi incluse direct în facturi

Compensații la electricitate pentru toți: Din februarie, acestea vor fi incluse direct în facturi
Sursa foto: esp.md

Din februarie 2025, toți cetățenii R. Moldova vor beneficia de compensații la energie pentru primii 110 kWh consumați. Compensațiile vor fi incluse direct în facturi, iar pentru consumul de până la 110kWh, cetățenii ar urma să achite tariful de până la majorări. Despre acest lucru a anunțat astăzi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Alexei Buzu a oferit detalii despre programul de compensații pentru luna ianuarie și ajutorul oferit de stat, cu suportul UE, pentru plata facturilor la energie, în contextul majorărilor de tarife aprobate la începutul lunii ianuarie.

Compensații sub formă de plată monetară

Pentru luna ianuarie, compensația la încălzire și lumină a fost în medie 1002 de lei per gospodărie. Ajutorul este oferit sub formă de plată monetară și poate fi obținut din data de 10 februarie. Beneficiarii cu card bancar au fost notificați, iar ceilalți își pot ridica banii de la oficiile poștale.

În ianuarie, 705 mii de gospodării au primit compensații, potrivit canalului guvernamental de Telegram „Prima Sursă”. Compensațiile pentru încălzire pentru lunile februarie și martie vor continua să fie oferite sub formă de plată monetară pentru cei înscriși în sistemul de ajutor la contor, iar valoarea lor rămâne neschimbată.

Compensații în facturile pentru consumul de energie electrică

Din februarie 2025, toți cetățenii R. Moldova vor beneficia de compensații pentru energia electrică. Compensațiile vor fi incluse direct în facturi și vor acoperi creșterea de tarif pentru consumul de până la 110 kWh.

Potrivit ministrului Alexei Buzu, statul urmează să compenseze majorările tarifare, iar cetățenii să achite prețul „de până la majorări”. Adică, consumatorii din centrul și sudul țării ar urma să achite 2,34 lei/kWh, iar consumatorii din nordul R. Moldova - 2,84 lei/kWh. Aceste tarife se vor aplica doar pentru primii 110 kWh consumați.

Aceste compensațiile se acordă cu ajutorul Uniunii Europene pentru următoarele 11 luni: februarie - decembrie 2025.

Începând cu ziua de astăzi, cetățenii vor primi compensațiile la energie pentru luna ianuarie
Începând cu ziua de astăzi, 10 februarie, cetățenii vor primi compensațiile la energie pentru luna ianuarie. Reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale au declarat acest lucru pentru Moldpres. Pentru consumatorii a căror sursă principală de încălzire sunt gazele naturale, compensația…