miercuri, 29 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Comisia de anchetă începe audierile despre întreprinderile de stat. Vor fi verificate salariile, bunurile și privatizările
Sursa foto: Parlament

Comisia de anchetă începe audierile despre întreprinderile de stat. Vor fi verificate salariile, bunurile și privatizările

Comisia parlamentară care verifică activitatea întreprinderilor de stat va organiza vineri, la ora 14:00, primele audieri publice. În centrul discuțiilor vor fi soarta unor companii rămase fără o administrare clară, salariile și numirile din consiliile de administrație, dar și lista întreprinderilor care ar putea fi privatizate sau lichidate.

Anunțul a fost făcut de președintele comisiei de anchetă, deputatul Dinu Plîngău. Acesta a precizat că activitatea comisiei a fost blocată pentru o perioadă din cauza lipsei de cvorum, însă situația a fost depășită săptămâna trecută. Prima ședință de lucru a avut loc luni, când a fost stabilit planul de activitate.

Dinu Plîngău a declarat că datele obținute din registrele de stat arată că Republica Moldova a avut, de la independență până în prezent, 1.359 de întreprinderi de stat. O parte dintre acestea au fost lichidate sau reorganizate. În prezent, 515 figurează drept active. Respectiv, Comisia vrea să afle ce s-a întâmplat cu întreprinderile care trebuiau să ajungă în administrarea Agenției Proprietății Publice (APP) după o hotărâre adoptată de Guvern în 2017. Dinu Plîngău susține că transferul nu a fost încheiat corect în toate cazurile. Unele companii nu ar fi trecut oficial la APP, iar ministerele care figurau anterior drept fondatori ar fi pierdut legătura cu ele.

„Mai multe întreprinderi nu au fost transferate în gestiunea APP, dar nici ministerele care figurau în calitate de fondatori nu au mai avut contact cu ele. Aceste întreprinderi ar fi putut avea proprietăți, terenuri, clădiri, mobilier și alte bunuri”, a declarat Plîngău în cadrul unei conferințe de presă.

Un alt subiect al audierilor va fi modul în care sunt stabilite salariile în întreprinderile de stat și cum sunt desemnați reprezentanții ministerelor și ai altor instituții în consiliile de administrație. Potrivit lui Plîngău, comisia a identificat deja abateri de la procedurile de numire și neclarități privind remunerațiile membrilor acestor consilii.

„Aceste lucruri trebuie să fie modificate. Trebuie introduse schimbări în legislație, astfel încât să evităm pe viitor abuzurile pe care le-am văzut în spațiul public și care au generat foarte multă supărare, pe bună dreptate”, a spus președintele comisiei.

Parlamentarii vor cere explicații și despre planul de triere elaborat în 2023 de Agenția Proprietății Publice împreună cu Guvernul. Documentul împarte întreprinderile de stat în cinci categorii: companii care nu pot fi privatizate, companii care trebuie reorganizate, întreprinderi care ar putea fi privatizate după restructurare, întreprinderi propuse pentru privatizare imediată și companii recomandate pentru lichidare. Deputatul spune că includerea unor întreprinderi într-o categorie sau alta ridică semne de întrebare. Un exemplu este Moldtelecom, plasată în categoria companiilor care ar putea fi privatizate după reorganizare și restructurare. Deputatul a menționat și compania „Franzeluța” printre cazurile care necesită explicații suplimentare.

„Criteriile sunt clare, dar vrem să înțelegem ce alte considerente au stat la baza includerii unor întreprinderi într-o categorie sau alta. O nedumerire este includerea Moldtelecom în categoria întreprinderilor pasibile de privatizare sau cazul Franzeluța”, a declarat Dinu Plîngău.

La audieri au fost invitați reprezentanții ministerelor, Agenției Proprietății Publice, Curții de Conturi, instituțiilor de control financiar și ai altor autorități responsabile. Vor putea participa și reprezentanții societății civile și jurnaliștii de investigație, care vor avea dreptul să adreseze întrebări.

Comisia parlamentară de anchetă a fost creată pe 2 iulie, în contextul scandalului de la MoldATSA, după apariția informațiilor despre salarii foarte mari, angajări controversate și posibile nereguli în administrarea întreprinderii.

MoldATSA are un nou șef interimar. Fostul director al AAC preia conducerea după demisia lui Dumitru Vangheli
Vasile Șaramet va conduce temporar întreprinderea de stat MoldATSA, după încetarea mandatului lui Dumitru Vangheli. Acesta va asigura interimatul până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de administrator. Decizia a fost luată de Consiliul de administrație al întreprinderii, anunță Agenția Proprietății Publice (APP). Noul administrator a fost prezentat luni