Chișinăul va găzdui, în premieră, startul Turului României 2026
Republica Moldova va găzdui, pentru prima dată, startul Turului României, una dintre cele mai importante competiții de ciclism din Europa de Sud-Est. Ediția a 58-a a competiției va debuta la Chișinău, transformând capitala într-un punct de referință pe harta ciclismului internațional, notează într-un comunicat al Ministerului Educației.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că acest eveniment consolidează cooperarea dintre Republica Moldova și România și contribuie la promovarea sportului în rândul tinerilor.
„Ne bucurăm că extindem această colaborare și în domeniul sportului. Este o oportunitate extraordinară, o sursă de inspirație pentru tineri și pentru toți cei care iubesc sportul. Sperăm ca aceste evenimente să contribuie la promovarea unui stil de viață activ și sănătos”, a declarat ministrul.
La rândul său, Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat că, pentru prima dată în istoria competiției, Turul României pornește de la Chișinău, la aproape 100 de ani de la lansare.
„Acest lucru înseamnă foarte mult. Și nu pot să nu remarc faptul că sloganul Turului României 2026 (o singură inimă care bate pentru ciclism) reflectă o realitate despre care vorbim din ce în ce mai mult. Avem o singură inimă care astăzi bate pentru ciclism, dar ea bate și pentru cultură, și pentru educație, și pentru limbă, și pentru tradiții”, a subliniat diplomatul.
Start oficial pe 8 septembrie la Chișinău
Ceremonia de deschidere a Turului României 2026 va avea loc pe 8 septembrie, la Chișinău, unde vor fi prezentate aproximativ 25 de echipe profesioniste din România și din alte țări.
A doua zi, pe 9 septembrie, va avea loc prima etapă a competiției, cu start din Chișinău și sosire la Ungheni, traseu desfășurat integral pe teritoriul Republicii Moldova.
Traseul Turului României 2026
- 8 septembrie – Prezentarea echipelor (Chișinău)
- 9 septembrie – Etapa 1: Chișinău – Ungheni
- 10 septembrie – Etapa 2: Iași – Piatra Neamț
- 11 septembrie – Etapa 3: Piatra Neamț – Băile Balvanyos
- 12 septembrie – Etapa 4: Brașov – Ploiești
- 13 septembrie – Etapa 5: Circuit București
Turul României 2026 este realizat de Federația Română de Ciclism, împreună cu Agenția Națională pentru Sport și un partener privat, și reunește echipe profesioniste din România și din întreaga lume.
Organizarea startului la Chișinău este considerată o premieră absolută, Republica Moldova devenind prima țară din afara României care găzduiește atât ceremonia de deschidere, cât și o etapă integrală a competiției.