Cererea de valută a companiilor a depășit oferta populației în aprilie. BNM a intervenit pe piață
Sursa foto: BNM

Cererea de valută a companiilor a depășit oferta populației în aprilie. BNM a intervenit pe piață

Piața valutară din Republica Moldova a înregistrat în luna aprilie o creștere accentuată a cererii de valută din partea agenților economici, în condițiile în care oferta provenită de la populație nu a fost suficientă pentru a acoperi necesarul companiilor pentru importuri și alte plăți externe. Datele publicate de Banca Națională a Moldovei indică o presiune mai mare asupra pieței valutare comparativ cu luna precedentă.

Potrivit statisticilor oficiale, persoanele fizice au vândut valută către bănci în valoare de aproximativ 278,5 milioane de euro, în creștere cu 2,8% față de luna martie. În același timp însă, cererea de valută din partea agenților economici a avansat mult mai rapid - cu 17,4% ajungând la 345,9 milioane de euro.

În aceste condiții, valuta oferită de populație a acoperit doar 80,5% din necesarul companiilor, un nivel semnificativ mai redus comparativ cu martie, când gradul de acoperire era de aproximativ 92%.

Evoluția indică o intensificare a achizițiilor de valută de către mediul de afaceri, pe fondul majorării plăților pentru importuri, servicii externe și alte obligații financiare în valută. Specialiștii atrag atenția că un astfel de dezechilibru poate genera presiuni asupra cursului de schimb, mai ales în perioadele în care cererea depășește constant oferta de pe piață.

Pentru a evita fluctuații bruște ale leului moldovenesc și pentru a menține stabilitatea pieței valutare, Banca Națională a Moldovei a intervenit în aprilie prin vânzări nete de valută pe piața interbancară. Volumul intervențiilor a constituit 14,1 milioane de euro.

Datele BNM mai arată că euro continuă să domine tranzacțiile valutare efectuate de populație. Moneda unică europeană a reprezentat circa 73% din totalul valutei vândute către bănci, ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de euro.