Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău rămâne activ. Precizările ministrului Mihai Popșoi

Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău rămâne activ. Precizările ministrului Mihai Popșoi
Colaj ziar.md. Sursa foto: usmuseumvrm.ru, Profimedia Images

Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău rămâne deschis. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că instituția va fi închisă definitiv doar după ce Parlamentul va denunța acordul interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat în 1998. Totuși, formalitățile ar putea dura câteva luni, notează TVR Moldova.

„Cât privește partea procedurală, Ministerul Culturii, responsabil de Acordul din 1998, va veni cu proiectul de denunțare a acestuia către Guvern, după care acest proiect va merge în Parlament pentru denunțare. Apoi, vom notifica partea rusă și toate etapele legale își vor urma cursul, pentru că noi respectăm dreptul internațional. Nu avem absolut nimic împotriva limbii ruse, culturii ruse. De altfel, apreciem enorm și limba rusă, și cultura rusă, dar atunci când un asemenea centru activează întru subminarea statalității și integrității R. Moldova, este prins în activități subversive, aceste demersuri ale noastre sunt de înțeles”, a declarat șeful diplomației moldovenești după ședința Guvernului din 19 februarie.

Marți, 18 februarie, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu a primit nicio notificare oficială privind încetarea acordului semnat acum 27 de ani.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Dacă o vom primi, din punct de vedere juridic, acordul va rămâne în vigoare până la jumătatea anului 2026”, a precizat Zaharova, acuzând autoritățile moldovenești de acțiuni ostile anti-rusești și răutate față de propriul popor.

Chișinăul a decis să închidă Centrul Rus de Știință și Cultură după ce trei drone, despre care se presupune că ar fi rusești, au survolat spațiul aerian al R. Moldova, iar două dintre acestea au explodat în sudul țării noastre.

Joi, 13 februarie, ambasadorul rus în R. Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat de urgență la Ministerul de Externe, unde partea moldovenească i-a prezentat fragmentele aparatelor căzute, ca dovadă concretă a încălcărilor grave împotriva oamenilor din țara noastră. Totodată, Ministerul de Externe a anunțat că în contextul acestor încălcări inacceptabile, Chișinăul a decis că Centrul Cultural Rus să-și sisteze activitatea la noi în țară.

Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău va fi închis. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus
Șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat astăzi de Urgență la Ministerul de Externe, după ce mai multe drone au explodat pe teritoriul R. Moldova. Partea moldovenească i-a prezentat oficialului rus fragmentele dronelor căzute, ca dovadă concretă a încălcărilor grave…

După cum notează postul public, R. Moldova nu este singura țară în care urmează să fie închis Centrul rus de Știință și Cultură. În martie 2022, Guvernul Sloveniei a anulat un acord cu Rusia privind centrele științifice și culturale, în urma invaziei Rusiei în Ucraina și a închis Centrul Științific și Cultural Rus din Ljubljana.

Ulterior, în februarie 2023, și autoritățile de la București au decis suspendarea activității de Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România.

La începutul lunii februarie curent, autoritățile din Azerbaidjan au sistat activitatea Centrului cultural rus din Baku, în contextul în care relațiile cu Moscova suferă pe fondul acuzațiilor că sistemele rusești de apărare antiaeriană au lovit un avion azer aflat în zbor, provocându-i prăbușirea și moartea a 38 de persoane

Printre țările în care s-a mai discutat despre sistarea Centrelor Culturale Ruse se numără Cehia și Germania.