marți, 14 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Carburanții se scumpesc din nou: motorina se apropie de 27 de lei litrul
Sursa foto: Getty Images

Carburanții se scumpesc din nou: motorina se apropie de 27 de lei litrul

Șoferii vor achita mai mult pentru carburanți începând de miercuri, 15 iulie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noi prețuri maxime de comercializare, după o nouă creștere a tarifelor.

Cea mai mare majorare vizează motorina. Prețul maxim stabilit de ANRE va ajunge la 26,67 lei pentru un litru, cu 39 de bani mai mult față de ziua precedentă. Astfel, motorina se apropie tot mai mult de pragul de 27 de lei litrul.

Și benzina standard se scumpește. Pentru benzina A95, ANRE a stabilit un preț maxim de 28,38 lei/litru, cu 10 bani mai mult decât anterior.

Potrivit autorității de reglementare, noile valori sunt determinate de evoluțiile de pe piețele internaționale ale petrolului și de indicatorii incluși în formula de calcul. Printre factorii luați în considerare se numără cotațiile internaționale Platts, evoluția cursului de schimb al leului față de dolar, marja comercială și nivelul taxelor aplicate.

Noile prețuri vor intra în vigoare de la miezul nopții și vor fi valabile pentru următoarea perioadă de comercializare.