Carburanții continuă să se ieftinească. Noile prețuri stabilite de ANRE pentru vineri
Carburanții continuă să se ieftinească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat, joi 12 septembrie, noile prețuri la benzină și motorină pentru vineri.
Potrivit ANRE, de la miezul nopții, benzina se va ieftini cu 12 bani, iar șoferii vor scoate din buzunare 22 de lei și 43 de bani pentru un litru de carburant. Motorina va fi vândută cu 19 de lei și 37 de bani per litru, fiind în scădere cu 10 bani.
Notă: Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt publicate zilnic pe site-ul Agenției, iar benzinăriile din țară trebuie să le afișeze de la miezul nopții.