Automatele de medicamente, sub semnul întrebării. Ombudsmanul cere garanții clare pentru siguranța pacienților
Automatele de medicamente și farmaciile mobile ar putea aduce preparatele mai aproape de locuitorii satelor în care nu există farmacii, însă noile soluții nu trebuie introduse cu prețul siguranței pacienților. Avocatul Poporului, Ceslav Panico, cere Ministerului Sănătății reguli mai stricte înainte de adoptarea noii Legi a farmaciei, inclusiv o listă clară a medicamentelor care vor putea fi cumpărate de la automate și stabilirea răspunderii în cazul unor erori sau reacții adverse.
Ombudsmanul a transmis Ministerului Sănătății o opinie asupra proiectului Legii farmaciei. Documentul urmărește, între altele, reducerea diferențelor dintre sate și orașe în ceea ce privește accesul la medicamente, inclusiv prin introducerea farmaciilor mobile, a automatelor de medicamente și a altor forme alternative de eliberare a preparatelor.
Ceslav Panico salută obiectivul reformei, dar avertizează că simpla creștere a numărului punctelor din care oamenii pot procura medicamente nu este suficientă. Potrivit acestuia, noile mecanisme trebuie să garanteze păstrarea corectă a preparatelor, eliberarea lor în siguranță și accesul pacientului la consiliere profesională.
Una dintre principalele observații vizează automatele de medicamente. Avocatul Poporului solicită stabilirea unei liste restrictive și fără echivoc a medicamentelor eliberate fără prescripție medicală – OTC – care vor putea fi comercializate prin astfel de dispozitive.
În același timp, automatele ar trebui să respecte cerințe tehnice stricte. Ombudsmanul indică necesitatea monitorizării temperaturii și umidității în care sunt păstrate medicamentele, precum și a securității dispozitivelor. Sunt cerute și garanții că pacientul va putea beneficia efectiv de consilierea unui farmacist la distanță.
O altă problemă semnalată privește persoanele fără pregătire farmaceutică ce ar putea fi implicate în eliberarea medicamentelor în localitățile insuficient deservite. Avocatul Poporului cere ca legea să stabilească exact ce pot și ce nu pot face aceste persoane, ce pregătire trebuie să aibă și cine va răspunde dacă se produce o eroare.
În opinia transmisă Ministerului Sănătății se solicită, astfel, clarificarea răspunderii juridice și profesionale în situațiile în care eliberarea unui medicament ar putea provoca o eroare sau ar apărea reacții adverse.
Ombudsmanul insistă și asupra păstrării rolului farmacistului. Soluțiile tehnologice și personalul instruit suplimentar pot completa activitatea acestuia în satele în care accesul la servicii farmaceutice este redus, însă nu ar trebui să ducă la diminuarea responsabilității profesionale a farmacistului.
Observațiile vizează și proiectul-pilot prevăzut pentru o perioadă de trei ani. Avocatul Poporului recomandă introducerea unor indicatori clari și transparenți, astfel încât rezultatele noilor modele de servicii farmaceutice să poată fi evaluate independent. Totodată, este solicitată reevaluarea impactului financiar al reformei, astfel încât eventualele costuri suplimentare să nu ajungă să fie suportate de pacienți.
O altă cerință se referă la persoanele cu dizabilități. Unitățile farmaceutice ar trebui obligate să asigure acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, inclusiv prin rampe conforme și uși automate sau suficient de largi. Pentru persoanele cu dizabilități senzoriale sunt propuse marcaje tactile, informații în formate accesibile și semnalistică adaptată.
În aceste condiții, Ceslav Panico îndeamnă Ministerul Sănătății să organizeze încă o rundă de consultări cu organizațiile, instituțiile și grupurile care ar putea fi afectate de noua lege și să ajusteze proiectul în funcție de problemele identificate.
Proiectul noii Legi a farmaciei se află în prezent în etapa consultărilor publice repetate, perioada de avizare fiind prelungită până la 1 octombrie 2026. Documentul este elaborat de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și ar urma să înlocuiască actuala Lege cu privire la activitatea farmaceutică, adoptată în 1993.
Potrivit Ministerului Sănătății, una dintre problemele pe care reforma încearcă să le rezolve este accesul redus la medicamente în localitățile rurale fără farmacie. Pentru aceste sate sunt propuse mai multe variante: sucursale și puncte farmaceutice, farmacii mobile și automate pentru medicamente. Acestea ar urma să funcționeze sub responsabilitatea unei farmacii autorizate și a unui farmacist coordonator.
Farmaciile mobile ar urma să ajungă după un program stabilit în localitățile în care nu există alte posibilități de procurare a medicamentelor. În cazul automatelor, Ministerul Sănătății precizează că acestea nu vor putea elibera medicamente care necesită prescripție medicală. De asemenea, farmaciile mobile și automatele nu ar urma să funcționeze în orașe sau în satele în care există deja o farmacie.
Ministerul susține că noile mecanisme nu vor înlocui programul „Farmacie în satul tău”, ci îl vor completa. Totodată, proiectul prevede că persoanele fără pregătire farmaceutică nu vor putea elibera medicamente fără instruire și certificare, iar unitățile farmaceutice vor rămâne sub responsabilitatea unui farmacist.
Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc ca oamenii din localitățile fără farmacii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze până la centrul raional sau într-o altă localitate pentru a-și procura medicamentele. Avocatul Poporului susține obiectivul, dar cere ca, înainte de adoptarea legii, mecanismele propuse să fie însoțite de garanții mai clare privind siguranța medicamentelor, competențele personalului, răspunderea juridică, finanțarea și evaluarea noilor servicii.



