vineri, 25 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Strada Albișoara va fi închisă duminică timp de trei ore. Șoferii, îndemnați să ocolească zona
Sursa foto: Poliția

Strada Albișoara va fi închisă duminică timp de trei ore. Șoferii, îndemnați să ocolească zona

Circulația rutieră va fi suspendată temporar, duminică, 27 septembrie, pe o porțiune a străzii Albișoara din Chișinău, unde urmează să se desfășoare o competiție de ciclism. Restricțiile vor fi valabile timp de trei ore, între 10:00 și 13:00.

Potrivit Poliției, traficul va fi sistat pe tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul, începând de la pod, și strada Petru Rareș.

Măsura este luată în legătură cu organizarea și desfășurarea Campionatului deschis al municipiului Chișinău la ciclism, proba „Șosea”, organizat de Federația de Ciclism din Republica Moldova, în colaborare cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.

Competiția se va desfășura pe șosea, cu start în grup, iar la final vor fi stabiliți învingătorii și clasamentul participanților. Pentru eveniment au fost anunțați aproximativ 90 de participanți.

Restricțiile vor determina și modificarea temporară a circulației transportului public. Troleibuzele de pe ruta nr. 38 vor fi redirecționate, în ambele sensuri, pe strada Ion Creangă - bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt - bulevardul Constantin Negruzzi - bulevardul Iuri Gagarin, după care vor reveni pe traseul stabilit.

Poliția recomandă șoferilor să evite zona în intervalul 10:00-13:00 și să își planifice din timp rute alternative. Conducătorii auto sunt îndemnați să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să respecte indicațiile agenților de circulație.