AUDIO/ Patru inspectori ANTA, reținuți în nordul țării. Ar fi luat mită pentru „protecția” transportatorilor

AUDIO/ Patru inspectori ANTA, reținuți în nordul țării. Ar fi luat mită pentru „protecția” transportatorilor
Sursa foto: CNA

Oamenii legii anunță deconspirarea unei scheme de corupție în nordul țării, cu implicarea unor angajați ai Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). În urma a peste 20 de percheziții efectuate în dimineața zilei de marți, 28 ianuarie, patru inspectori au fost reținuți pentru 72 de ore.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), patru angajați ai Direcției Control Transport Rutier din cadrul ANTA ar fi pretins și acceptat lunar diferite remunerații ilicite de la transportatorii din nordul țării. În schimbul banilor, bănuiții ar fi oferit „protecție”, manifestată prin operarea unor verificări superficiale la conducătorii auto sau neaplicarea sancțiunilor corespunzătoare pentru încălcările admise.

Acțiunile inspectorilor au fost documentate de CNA în cadrul unei cauze penale de corupere pasivă, la care ulterior au fost conexate alte 14 dosare. În cadrul perchezițiilor, la domiciliile bănuiților au fost găsiți bani în diferită valută, înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale transportatorilor și purtători de informații.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Într-o reacție, ANTA a anunțat că instituția condamnă ferm orice act de corupție și colaborează activ cu autoritățile competente.

„Vom continua să sprijinim organele de anchetă pentru elucidarea completă și corectă a situației, conform legislației în vigoare”, au precizat responsabilii.

Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți.