Atacuri pe timp de „armistițiu”. Trupele ruse au bombardat regiunea Sumî din Ucraina

În pofida armistițiului de trei zile, anunțat unilateral de Moscova și care „a intrat în vigoare” la ora 00:00, trupele ruse au atacat regiunea Sumî din Ucraina. Potrivit Суспільне Суми, de la miezul nopții până la ora 9:22, în regiune au fost trei alerte de raiduri aeriene, ultima fiind în vigoare și acum.
După cum raportează Serviciul pentru Situații Excepționale din Ucraina, în dimineața zilei de 8 mai, trupele ruse au efectuat atacuri aeriene asupra orașului Belopolie, din regiunea Sumî.
În urma bombardamentului, o clădire rezidențială a fost complet distrusă, iar alte trei locuințe și șapte anexe au fost avariate. În timpul intervenției, salvatorii au reușit să scoată de sub dărâmături o femeie.

Amintim că, pe 28 aprilie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat un nou „armistițiu” pe frontul din Ucraina, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Armistițiul ar urma să intre în vigoare în noaptea de 7 spre 8 mai, la ora 00:00, și să acționeze până în noaptea de 10 spre 11 mai, la ora 00:00.
Kremlinul a notat că „Rusia consideră că partea ucraineană ar trebui să urmeze acest exemplu”. Totuși, în cazul în care Kievul va încălca așa-numitul armistițiu, Forțele Armate ale Federației Ruse s-au angajat să ofere „un răspuns pe măsură și eficient”.
Într-o primă reacție la anunțul lui Vladimir Putin, Volodimir Zelenski denunțase o nouă „încercare de manipulare” a liderului de la Kremlin. Zelenski menționa atunci că încetarea focului trebuie să fie „imediată, completă și necondiționată – pentru cel puțin 30 de zile”. O opinie similară exprimase și ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sîbiga.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ulterior, Zelenski a continuat să insiste asupra armistițiului de 30 de zile. Totodată, el a precizat că Ucraina nu poate garanta siguranța liderilor mondiali care vor participa la parada organizată de Ziua Victoriei de la Moscova.
Potrivit consilierului pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, la evenimentele dedicate celei de-a 80-a aniversări a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial vor participa reprezentanți din următoarele țări: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, regiunea separatistă Abhazia, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Burkina Faso, Venezuela, Vietnam, Guineea-Bissau, Egipt, Zimbabwe, China, Congo, Cuba, Laos, Mongolia, Myanmar, Palestina, Serbia, Slovacia, Guineea Ecuatorială, Etiopia și regiunea separatistă Osetia de Sud.
Totodată, autoritățile ruse au anunțat că moscoviții s-ar putea confrunta cu restricții la utilizarea internetului mobil, în perioada 7-9 mai.
