APROBAT! Șoferii moldoveni vor achita suplimentar 48 de bani pentru fiecare litru de benzină și motorină cumpărat la pompă
ANRE a aprobat includerea unui aport de 0,48 lei pentru fiecare litru de benzină și motorină, bani care vor fi folosiți pentru constituirea și menținerea stocurilor de urgență de produse petroliere. Decizia a fost luată în ședința publică a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și va intra în vigoare pe 1 august 2026.
Aportul va fi inclus în marja comercială aplicată la vânzarea cu amănuntul a benzinei și motorinei. După modificare, marja va fi de 4,30 lei/litru pentru benzină, față de 3,82 lei/litru anterior, și de 4,32 lei/litru pentru motorină, față de 3,84 lei/litru anterior.
ANRE spune că măsura este necesară pentru ca Republica Moldova să aibă rezerve de combustibil în cazul unor crize, întreruperi de aprovizionare sau alte situații excepționale care ar putea afecta piața carburanților.
Această componentă este prevăzută de Legea privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, intrată în vigoare pe 30 iunie 2026. Banii colectați vor avea o destinație clară: finanțarea stocurilor de urgență. ANRE precizează că aportul de 0,48 lei/litru nu va fi ajustat semestrial, așa cum se întâmplă în cazul altor componente ale marjei comerciale.
Anterior, Agenția a publicat proiectul hotărârii și a explicat că modificarea vine pentru aplicarea noii legi privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere. Legea prevede constituirea unor rezerve de combustibil, astfel încât țara să poată face față unor situații neprevăzute.
Secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat că Republica Moldova are nevoie de asemenea rezerve, mai ales pentru că importă produse petroliere. Ea a explicat că aportul va contribui la acoperirea costurilor pentru achiziția produselor petroliere care vor fi stocate, dar și pentru depozitare și alte cheltuieli operaționale.

Stocurile de urgență ar urma să includă mai multe tipuri de produse petroliere, printre care benzină, motorină, kerosen și păcură. Constituirea completă a acestor rezerve este prevăzută până în anul 2034.
