ANTA avertizează transportatorii - amenzi de 800 de euro: Olanda introduce de la 1 iulie un sistem de taxare pentru camioane
Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care efectuează curse internaționale în Țările de Jos vor trebui să se conformeze unor noi reguli de taxare începând cu 1 iulie 2026. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează că autoritățile olandeze vor implementa un nou sistem de taxare rutieră pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, înlocuind actualul mecanism bazat pe Eurovinietă.
Potrivit ANTA, noua taxă va fi calculată în funcție de doi factori principali: distanța parcursă pe drumurile cu plată și nivelul emisiilor de CO₂ ale vehiculului. Astfel, transportatorii care utilizează camioane mai puțin poluante vor beneficia de tarife mai avantajoase, în timp ce vehiculele cu emisii mai ridicate vor achita taxe mai mari.
Autoritățile olandeze au stabilit o perioadă de tranziție pentru aplicarea tarifelor. Între 1 iulie și 1 septembrie 2026 vor fi percepute tarifele inițiale, iar în intervalul 1 septembrie 2026 - 1 ianuarie 2027 vor fi aplicate tarife reduse. Nivelul taxelor care vor fi valabile pe parcursul anului 2027 urmează să fie anunțat în luna octombrie a acestui an.
O condiție esențială pentru circulația pe teritoriul Țărilor de Jos este dotarea fiecărui camion vizat cu o unitate de bord (OBU On-Board Unit). Aceasta trebuie instalată în baza unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de taxare autorizat de autoritățile olandeze. Dispozitivul va înregistra kilometrii parcurși și va permite calcularea taxei datorate.
ANTA atrage atenția că autoritățile din Țările de Jos vor efectua controale pentru a verifica atât existența unei unități OBU funcționale, cât și achitarea corespunzătoare a taxelor rutiere.
Nerespectarea noilor cerințe poate atrage sancțiuni financiare semnificative. Transportatorii care nu vor avea încheiat un contract cu un furnizor autorizat de servicii de taxare riscă o amendă de 800 de euro. Totodată, utilizarea unei unități OBU defecte, deconectate sau atribuite unui alt vehicul va fi sancționată cu 500 de euro. În primele șase luni de la lansarea sistemului, cuantumul amenzilor va fi redus la jumătate.
În acest context, ANTA recomandă operatorilor de transport care utilizează deja servicii europene de taxare electronică să verifice dacă actualele contracte acoperă și noul sistem olandez sau dacă este necesară extinderea acestora.
Noul mecanism de taxare face parte din politica autorităților olandeze de modernizare a infrastructurii și de reducere a impactului transportului rutier asupra mediului, încurajând utilizarea vehiculelor cu emisii reduse și aplicând principiul „plătește cât circuli”.
Transportatorii interesați de detalii privind tarifele, furnizorii autorizați și procedurile de înregistrare pot consulta informațiile publicate de autoritățile olandeze pe portalul oficial dedicat noului sistem de taxare rutieră.