marți, 08 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
ANSP raportează mai puține cazuri de boli diareice, dar 6 din 10 pacienți sunt copii
Foto: gradinasanatatii.ro

ANSP raportează mai puține cazuri de boli diareice, dar 6 din 10 pacienți sunt copii

Numărul cazurilor de boli diareice acute este în scădere în Republica Moldova, însă copiii rămân cei mai afectați. În perioada 31 august-6 septembrie, au fost înregistrate 550 de cazuri, cu 7,7 la sută mai puține decât în săptămâna precedentă. Aproape 60 la sută dintre pacienți sunt copii.

Cele mai ridicate niveluri ale morbidității au fost raportate în municipiul Chișinău, urmat de raioanele Dondușeni și Rîșcani. În aceeași perioadă, specialiștii au verificat și calitatea apelor de suprafață. Din cele 43 de probe prelevate, în 11 a fost depistat vibrionul NAG - un vibrion neholerigen, care nu provoacă holeră, dar poate cauza boli diareice acute.

ANSP precizează că depistarea acestuia este un indicator monitorizat în mod obișnuit în sezonul cald și face parte din supravegherea calității apelor.

Monitorizarea bolilor diareice acute se desfășoară săptămânal, în perioada mai-septembrie, pentru identificarea din timp a eventualelor agravări ale situației epidemiologice.

Specialiștii recomandă respectarea regulilor de igienă, consumul apei sigure și păstrarea și prepararea corectă a alimentelor, în special atunci când este vorba despre copii.