Anatolie Nosatîi și omologul său francez vor semna la Paris un acord de cooperare în domeniul apărării
R. Moldova și Franța vor semna un acord de cooperare în domeniul apărării. Acest lucru se va întâmpla la Paris, în cadrul vizitei oficiale a delegației moldovenești, condusă de președinta Maia Sandu, din cadrul căreia va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Potrivit Ministerului Apărării, documentul vine să actualizeze Acordul dintre instituțiile de apărare ale celor două state, semnat în 1998, și creează un cadru pentru a „aprofunda cooperarea în domeniul apărării”.
„Acordul va acoperi următoarele domenii importante pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale: politica de apărare, participarea în misiuni și operații internaționale, controlul și gestionarea spațiului aerian, tehnologia informației și telecomunicațiilor militare, topografie militară, gestionarea resurselor umane, formarea lingvistică, logistică, medicină militară, gestionare financiară și bugetară”, precizează responsabilii.
Actualizarea documentului vine să consolideze eforturile R. Moldova și Franței în combaterea și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale, „în contextul evoluției situației de securitate regională și provocărilor aferente”. Acordul presupune vizite oficiale și reuniuni de lucru, schimb de experiență, antrenamente și exerciții comune, stagii de practică, consultări, conferințe, cursuri, specializări și alte forme de pregătire științifică avansată.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Totodată, documentul prevede crearea unei comisii moldo-franceze, care va efectua o evaluare a acțiunilor comune desfășurate și va elabora și valida un plan multianual de cooperare bilaterală în domeniul apărării. Comisia se va reuni anual în Franța sau în R. Moldova”, conchide instituția.
Țara noastră și Franța cooperează în domeniul apărării în baza Acordului dintre instituțiile de apărare ale celor două state, semnat la Paris, pe 15 iulie 1998. Pe 23 septembrie 2023, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și omologul său francez, Sébastien Lecornu, au convenit la asupra consolidării parteneriatului, prin semnarea unui document bilateral de intenții, la Chișinău.
În decembrie 2023, autoritățile centrale au anunțat că R. Moldova a recepționat un sistem de apărare aeriană procurat în Franța, ca parte din efortul mai amplu de modernizare a forțelor armate pe fondul războiului din Ucraina. Ulterior, pe 21 februarie curent, Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor privind semnarea Acordului de colaborare în domeniul apărării.