„Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”. Cazul care a zguduit R. Moldova va fi audiat în Parlament

„Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”. Cazul care a zguduit R. Moldova va fi audiat în Parlament
Colaj ziar.md

Cazul omorului tinerei însărcinate din Orhei va fi audiat în Parlament. Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Doina Gherman, a anunțat organizarea unor audieri publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave.

„Voi repeta de fiecare dată, victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din R. Moldova are dreptul să trăiască o viață în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă, fie în orice alt loc”, a declarat deputata în plenul Parlamentului.

Potrivit Doinei Gherman, deși R. Moldova a întreprins în ultimii ani pași importanți în vederea asigurării și protejării drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a altor infracțiuni împotriva femeilor, în prezent, „cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare bazată pe caracteristici distincte”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate în vederea definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor în R. Moldova”, a conchis Gherman.

Autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare sunt invitați să participe la audierile publice, care vor avea loc marți, 30 aprilie, ora 13:00, în incinta Parlamentului.

Conform informațiilor oficiale, în anul 2022 și-au pierdut viața 24 de femei, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri similare.

Cazul Anei-Maria, răpită și ucisă cu sânge rece

Ana-Maria, studentă la Colegiul Pedagogic din orașul Orhei, a dispărut în seara zilei de vineri, 12 aprilie. Potrivit TV8, tânăra se întorcea dintr-o localitatea vecină, unde făcea meditații cu un copil. Întrucât iubitul ei nu a putut să vină să o ia cu mașina, acesta l-a rugat pe un prieten. Cu toate acestea, din motive necunoscute, fata a urcat într-o mașină de ocazie, la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. Pe 19 aprilie, acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Oamenii legii au găsit corpul neînsuflețit al fetei sâmbătă, 20 aprilie, într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. În aceeași zi, Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al tinerei.

Potrivit ZdG, pe corpul neînsuflețit al Anei-Maria au fost depistate semne de tentativă de sufocare, multiple arsuri de țigară și înțepături de seringă. Tânăra ar fi fost lovită de mai multe ori cu un obiect dur, contondent și ar fi fost concomitent supusă violenței sexuale. Procurorul general interimar, lon Munteanu, a declarat în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV că fata ar fi murit în urma unor traume cranio-cerebrale.

Principalul suspect în dispariția tinerei este Gheorghe Cotorobai, în vârstă de 45 de ani. RISE Moldova notează că în ultimii ani acesta a lucrat la Penitenciarul nr. 10-Goian, cunoscut drept Centru de Detenție pentru Minori și Tineri. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a confirmat că suspectul este ex-angajatul sistemului administrației penitenciare.