Aleksandr Lukașenko a fost reales pentru a șaptea oară președintele Belarusului - rezultate preliminare

Aleksandr Lukașenko a fost reales pentru a șaptea oară președintele Belarusului - rezultate preliminare
Sursa foto: president.gov.by

Aleksandr Lukașenko a obținut 86,28% de voturi la alegerile prezidențiale de duminică, potrivit datelor Comisiei Electorale de la Minsk, transmite Belta. Astfel, după confirmarea rezultatelor scrutinului din 26 ianuarie, Lukașenko va începe al șaptelea mandat consecutiv de președintele al Belarusului.

Conform datelor preliminare, Aleksandr Lukașenko a obținut 86,28% de voturi, cu aproape zece procente mai mult față de scrutinul din 2020, ceilalți patru candidați au totalizat un rezultat de 8,83% din voturi. Circa 3,6% dintre alegători au votat „Împotriva tuturor”. Rezultatele oficiale finale vor fi prezentate pe 3 februarie.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Europa nu a recunoscut votul din Belarus. Comisia Europeană a numit alegerile de duminică „fictive și nelegitime”. Experții străini consideră că votul din 26 ianuarie a fost mai degrabă o formalitate, deoarece din 1994, de când Lukașenko a venit la putere, niciun scrutin din Belarus nu a mai fost liber și corect.

Republica Belarus este condusă de Aleksandr Lukașenko din anul 1994. Victoria lui Lukașenko de la ultimele alegeri, din 2020, a fost puternic contestată. Imediat după anunțarea primelor rezultate, mii de oameni au ieșit pe străzi în toată țara.

În capitala Minsk s-a ajuns la violențe corp la corp între agenți și protestatari. În urma confruntărilor, mai multe ONG-uri locale au anunțat că un om a murit și că 3.000 de oameni au fost arestați. Președintele i-a numit atunci pe protestatari „oi comandate din străinătate”.