Alegătorii care acceptă mită electorală vor fi sancționați cu amenzi de până la 37.500 de lei
Alegătorii care vor pretinde sau accepta bani, bunuri, băuturi alcoolice, produse din tutun, alimentare, sau servicii pentru a favoriza sau a defavoriza un anumit candidat electoral vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 25.000 și 37.500 de lei. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat de Parlament în prima lectură, în cadrul ședinței din 11 iulie.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Autorii propun completarea Codului contravențional în vederea sancționării coruperii pasive în perioada campaniei electorale, în ziua precedentă scrutinului electoral sau în ziua alegerilor.
În nota informativă se menționează că nu au fost incluse în categoria de bunuri vizate de sancțiune materialele și obiectele de agitație electorală, achitate din fondul electoral, ce poartă numele și prenumele candidatului, respectiv denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenților electorali, precum afișe, pliante, cărți poștale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne, ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărți, pungi, tricouri, chipiuri, eșarfe, fulare, a căror valoare pentru о unitate nu depășește o sută de lei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Coruperea electorală reprezintă o amenințare periculoasă pentru corectitudinea și integritatea procesului electoral, care afectează statul de drept și sporește neîncrederea în entitățile statului. Precedentele existente pe parcursul anilor în cadrul scrutinelor electorale au demonstrat faptul că acțiunile de corupere a alegătorilor sunt frecvente în cadrul campaniilor electorale”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.
Documentul va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.