Al doilea mandat de președinte al Maiei Sandu, validat de Curtea Constituțională

Al doilea mandat de președinte al Maiei Sandu, validat de Curtea Constituțională
Sursa foto: Maia Sandu/Facebook

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie și a validat al doilea mandat de președinte al Maiei Sandu. Hotărârea a fost pronunțată astăzi, 28 noiembrie.

Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale a fost confirmată oficial, la aproape o lună după al doilea tur de scrutin, în care candidata Partidului Acțiune și Solidaritate l-a învins pe candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo.

Conform Constituției, odată ce Curtea Constituțională validează rezultatul alegerilor pentru funcția de președinte, candidatul desemnat câștigător depune jurământul de învestire la cel târziu 45 de zile după turul doi.

La ședința de confirmare a rezultatelor alegerilor din 3 noiembrie, Maia Sandu a fost reprezentantă de avocatul Eduard Digore, în timp ce Alexandr Stoianoglo nu a delegat vreun reprezentant legal. Totodată, Curtea Constituțională nu a permis participarea Partidului Socialiștilor din R. Moldova la ședința de validare a rezultatelor scrutinului din 3 noiembrie.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, actuala președintă Maia Sandu a acumulat 930.139 de voturi, iar contracandidatul acesteia - fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) - a obținut 750.430 de voturi. Alte peste 20 de mii de buletine de vot au fost declarate nevalabile.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a validat rezultatul alegerilor prezidențiale din R. Moldova în cadrul ședinței din 9 noiembrie.

CEC a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. Urmează să se expună Curtea Constituțională
Comisia Electorală Centrală (CEC) a validat rezultatul alegerilor prezidențiale din R. Moldova. În cadrul ședinței de sâmbătă, 9 noiembrie, membrii CEC au semnat procesul-verbal care confirmă victoria actualei președinte Maia Sandu - candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). Astfel, în tu…