vineri, 13 noiembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Acțiuni de înverzire în toate sectoarele capitalei. Primăria lansează campania „Marea Plantare”
Poză: IPN

Acțiuni de înverzire în toate sectoarele capitalei. Primăria lansează campania „Marea Plantare”

Primăria municipiului Chișinău lansează campania „Marea Plantare”, care se va desfășura în perioada 13-28 noiembrie. Locuitorii capitalei, instituțiile și companiile sunt invitați să participe la acțiunile de plantare a arborilor și arbuștilor în toate sectoarele orașului.

Inițiativa municipalității începe cu o zi înainte de lansarea, la nivel național, a campaniei de împădurire „Generația Pădurii”. Pe 14 noiembrie, în localitatea Pogănești, raionul Hîncești, va avea loc o acțiune de plantare pe o suprafață de aproximativ 40 de hectare, unde urmează să fie sădiți plopi.

În Chișinău, plantările vor avea loc zilnic, în perioada 13-28 noiembrie, în fiecare sector al capitalei. Calendarul acțiunilor, cu orele și locurile de întâlnire, este disponibil pe platforma plantare.chisinau.md.

Un eveniment aparte va fi organizat pe 20 noiembrie, când peste 100.000 de elevi vor participa la „Marea Plantare a Elevilor”. Împreună cu profesorii, aceștia vor planta pomi fructiferi în curțile școlilor și grădinițelor, unde vor fi amenajate mici livezi. Puieții vor fi procurați de la producători locali.

Potrivit Primăriei, în ultimii ani, în capitală au fost plantați peste 200.000 de arbori și arbuști, în parcuri, scuaruri, de-a lungul străzilor și în apropierea râurilor și lacurilor.

„La fel de important este că Primăria înlocuiește arborii îmbătrâniți sau deteriorați care prezintă un pericol și nu mai pot fi păstrați prin lucrări de îngrijire. Aceștia sunt tăiați numai pe baza actelor eliberate de Agenția de Mediu”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

La nivel național, campania „Generația Pădurii” continuă programul de extindere a suprafețelor împădurite din Republica Moldova. De menționat că țara noastră are în prezent un grad de împădurire de puțin peste 11,6%, în timp ce media Uniunii Europene depășește 35%.