joi, 30 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
6,5 milioane de imobile reevaluate, mii de nemulțumiri: ce se întâmplă cu valorile cadastrale din 2027
Sursa foto: Ziar.md

6,5 milioane de imobile reevaluate, mii de nemulțumiri: ce se întâmplă cu valorile cadastrale din 2027

Peste 7.400 de proprietari de imobile din Republica Moldova au contestat noile valori cadastrale stabilite în cadrul celui mai amplu proces de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile din ultimii ani. Datele au fost prezentate de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC), care a anunțat că valoarea cadastrală a proprietăților a crescut, în medie, cu 2,9%.

Directorul general al AGCC, Ivan Danii, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că procesul a vizat aproximativ 6,5 milioane de bunuri imobile din întreaga țară, iar după publicarea noilor valori cadastrale au fost depuse 7.429 de contestații.

„Cetățenii au depus 7.429 de contestații, care vizează în principal caracteristicile tehnice ale imobilelor, componentele modelului de evaluare sau tipul de apartenență al bunului. Aproape jumătate dintre contestații se referă la apartamente, urmate de casele de locuit din mediul urban și apoi de cele din mediul rural”, a precizat Ivan Danii.

Potrivit AGCC, cele mai multe nemulțumiri au fost legate de valoarea estimată a proprietăților și de datele tehnice utilizate în procesul de evaluare. Totuși, raportat la numărul total de imobile evaluate, numărul contestațiilor reprezintă doar o fracțiune redusă.

Perioada de depunere a contestațiilor se încheie la 31 iulie. După această dată, specialiștii instituției vor examina toate solicitările, vor opera eventualele corectări și vor definitiva valorile cadastrale finale.

„Urmează etapa de examinare a contestațiilor, ajustarea rezultatelor acolo unde este necesar și notificarea oficială a proprietarilor privind noile valori. Acest proces va fi finalizat în toamna acestui an”, a explicat șeful AGCC.

Datele instituției arată că, în urma actualizării, valoarea cadastrală a bunurilor imobile la nivel național a înregistrat o creștere medie de aproximativ 2,9%. Noile valori vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027 și vor fi utilizate inclusiv la calcularea impozitelor aferente proprietăților imobiliare.

Reevaluarea cadastrală a fost realizată la nivel național și a inclus terenuri, apartamente, case de locuit și alte categorii de bunuri imobile, fiind unul dintre cele mai ample exerciții de actualizare a datelor cadastrale desfășurate în Republica Moldova.

Acum poți ști cât valorează casa ta: în R. Moldova a fost lansată verificarea națională a proprietăților
Toate bunurile imobile înregistrate în Republica Moldova au fost evaluate sau reevaluate pentru prima dată după aproape două decenii. Evaluarea, realizată de Agenția de Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) împreună cu Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile”, face parte din proiectul de înregistrare și evaluare funciară, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale.