27 septembrie - Ziua mondială a turismului
Ziua mondială a turismului este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de țări, șase membri asociați, doi observatori și peste 500 de membri afiliați, componente ale Organizației Mondiale a Turismului - agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Tema Zilei mondiale a turismului în anul 2024 este „Turismul și Pacea”, subliniind rolul turismului ca forță esențială pentru susținerea păcii globale și ca mijloc de promovare a înțelegerii interculturale, potrivit site-ului www.unwto.org.
În contextul Zilei mondiale a turismului, toate rezervațiile naturale din țară organiza, în perioada 27-29 septembrie 2024, excursii și mai multe activități. Astfel, toți doritorii sunt invitați pe traseele turistice, în muzeele și la expozițiile tematice ale Rezervațiilor Naturale „Codrii”, „Rezervația Naturală Pădurea Domnească”,„Plaiul Fagului”, „Biosferei Prutul de Jos” și Parcul Național Orhei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în primele șase luni ale anului curent, numărul străinilor care au vizitat R. Moldova prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu peste 55 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut și a constituit 25,6 de mii de vizitatori.
Cei mai mulți turiști care ne-au vizitat țara au fost din România - 58,3% din numărul total, urmând cei din Italia - 23,8%.
Datele oficiale mai arată că, în perioada ianuarie – iunie 2024, a crescut cu 19,6% numărul de turiști și excursioniști care au plecat în străinătate prin intermediul agențiilor de turism și a constituit 141 de mii de persoane. Majoritatea covârșitoare - 99,2% au călătorit în scopuri de odihnă, recreere și agrement.