27 de moldoveni s-au îmbolnăvit de gripă în ultimele două săptămâni. Câți cetățeni s-au infectat cu COVID-19

27 de moldoveni s-au îmbolnăvit de gripă în ultimele două săptămâni. Câți cetățeni s-au infectat cu COVID-19
Sursa foto: zetat de la Getty Images

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că în perioada 12 – 24 martie anul curent, au fost înregistrate 27 de cazuri de gripă sezonieră, cu 40% mai puțin comparativ cu săptămâna precedentă.

Potrivit ANSP, în perioada menționată, au fost înregistrate 6.091 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii.

„Morbiditatea s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, în scădere cu 3,4% față de săptămâna precedentă de monitorizare și în descreștere cu 12,8% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent”, a notat ANSP.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Concomitent, 76 de persoane, inclusiv 15 din regiunea transnistreană, au fost diagnosticate cu COVID-19. Potrivit ANSP, datele indică o descreștere cu 24% comparativ cu săptămâna precedentă.

Agenția reiterează că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

De la 2 octombrie 2023 și până pe 24 martie anul curent, în țară au fost înregistrate 1.673 de cazuri de gripă, 187.016 de cazuri de IACRS și 11.124 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.