20.000 de euro pentru eliberarea unui condamnat pentru viol. Un bărbat, reținut într-un dosar de trafic de influență
Un bărbat este bănuit că ar fi cerut și primit echivalentul a 20.000 de euro, promițând că poate influența judecători pentru a obține eliberarea din detenție a unui condamnat pentru viol. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate marți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Anticorupție (PA).
Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi convins o rudă a deținutului că are influență asupra unor judecători și că îi poate determina să adopte o decizie favorabilă privind eliberarea condamnatului. Pentru presupusele intervenții, acesta ar fi încasat suma totală echivalentă cu 20.000 de euro, achitată în mai multe tranșe, atât în lei, cât și în valută străină.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuitului, oamenii legii au ridicat probe relevante pentru cauza penală.
Bărbatul a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici.
Potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.