150 de milioane de euro pentru drumuri strategice. Vor fi modernizate traseul Chișinău-Leușeni și centura capitalei
Republica Moldova va beneficia de un sprijin financiar suplimentar de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru modernizarea unor drumuri importante din țară și din zona municipiului Chișinău. Guvernul a susținut proiectul de lege privind ratificarea unui acord de modificare la împrumutul dintre Republica Moldova și BERD, destinat implementării Proiectului V de reabilitare a drumurilor din R. Moldova.
Banii vor fi folosiți pentru modernizarea și lărgirea sectorului doi al centurii municipiului Chișinău, pe drumul M2, cu o lungime de 9,4 kilometri. De asemenea, finanțarea va permite reabilitarea și lărgirea tronsonului M1 Chișinău-Leușeni, pe o distanță de 84 de kilometri. Acest drum asigură legătura rutieră cu România, prin punctul de trecere Leușeni-Albița.
Finanțarea suplimentară de 150 de milioane de euro se adaugă împrumutului de aceeași valoare, contractat în 2024. Acordul de modificare a fost semnat la Chișinău pe 19 decembrie 2025.

Drumurile vizate fac parte din rețeaua transeuropeană de transport TEN-T și au un rol important în conectarea Republicii Moldova la infrastructura rutieră a Uniunii Europene. Potrivit autorităților, modernizarea acestor drumuri va îmbunătăți condițiile de circulație, va reduce timpul și costurile de transport și va contribui la creșterea siguranței rutiere.
Proiectul ar urma să sprijine și dezvoltarea economică regională, printr-o conexiune mai bună între Republica Moldova, România și piața europeană.
