13 automobile cu numere străine, depistate la dezmembrare. Proprietarii riscă amenzi de până la 65.000 de lei
Ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal au descoperit 13 mijloace de transport introduse în Republica Moldova în regim de admitere temporară, care au fost transmise ilegal spre dezmembrare, după ce termenul legal de aflare în țară expirase.
Controlul a fost efectuat la o unitate de dezmembrare auto din localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi, în urma unor informații operative. În timpul verificărilor, vameșii au identificat vehicule aflate în stare parțial dezmembrată, încălcând astfel condițiile regimului vamal.
Toate cele 13 automobile au fost ridicate și plasate în păstrare responsabilă, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.





Serviciul Vamal reamintește că vehiculele de uz privat cu numere de înmatriculare străine pot circula pe teritoriul Republicii Moldova în regim de admitere temporară timp de cel mult 180 de zile într-o perioadă de 12 luni consecutive, fără a putea fi înstrăinate sau dezmembrate.
Persoanele care încalcă aceste prevederi riscă amenzi cuprinse între 4.200 și 65.000 de lei pentru fiecare mijloc de transport, în funcție de perioada depășirii termenului legal, precum și obligația de a achita toate drepturile de import aferente.