Zelenski i-a vizitat pe militarii ucraineni aflați la reabilitare în SUA

Zelenski i-a vizitat pe militarii ucraineni aflați la reabilitare în SUA
Colaj ziar.md

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află într-o vizită oficială la New York, unde va participa la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Președintele ucrainean a vizitat militarii ucraineni care se află la tratament și reabilitare în SUA și urmează să participe la summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

Zelenski a anunțat că le-a înmânat soldaților ucraineni distincții de stat.

De asemena, președintele Ucrainei urmează să aibă și mai multe întâlniri bilaterale. La Washington, Zelenski are programate discuții cu președintele american Joe Biden, cu liderii camerelor și partidelor din Congres, cu conducerea militară și cu mediul de afaceri american.

RBC-Ucraina scrie că Zelenski va discuta în SUA cu președintele polonez Andrzej Duda și premierul israelian Benjamin Netanyahu. Președintele ucrainean urmează să țină un discurs în fața senatorilor americani la Washington, pe 21 septembrie.

Săptămâna de lucru la nivel înalt cu ocazia celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU a început la 18 septembrie 2023. Marți, 19 septembrie, este prima zi a dezbaterii generale. O reuniune la nivel de șefi de delegație va avea loc la 20 septembrie. Delegația rusă este condusă de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Zelenski a declarat pentru Reuters că nu este „sigur” dacă va rămâne la masa Consiliului de Securitate al ONU în momentul în care Lavrov ar putea vorbi acolo.