Vopselele pentru ouă pot fi toxice și periculoase pentru sănătate. Recomandările specialiștilor

Vopselele pentru ouă pot fi toxice și periculoase pentru sănătate. Recomandările specialiștilor
Sursa foto: corelens

Până la Paște au rămas zile numărate. Una dintre cele mai importante tradiții ale acestei sărbătorii este vopsitul ouălor. Cea mai simplă opțiune este vopseaua din comerț, care are o varietate mare de culori. Totuși, în unele cazuri, aceasta poate fi toxică și periculoasă pentru sănătate, atenționează specialiștii.

În acest context, Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu un șir de recomandări pentru consumatori:

  • achiziționați vopselele din unități înregistrate de ANSA sau optați pentru coloranți naturali;
  • alegeți vopsea specială pentru ouă, care este sigură pentru consum. Vopselele decorative, cum ar fi cele acrilice, nu sunt comestibile;
  • verificați informația de pe ambalajul vopselelor procurate. Aceasta trebuie să reflecte, în mod explicit, denumirea și marca producătorului (sau denumirea importatorului), să indice adresa acestuia (numărul de telefon, după caz), masa/volumul, principalele caracteristici calitative, compoziția, aditivii folosiți, eventualele riscuri, modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, contraindicațiile, termenul de valabilitate și data fabricării;
  • coloranții alimentari sunt cel mai adesea etichetați cu E pe ambalaj. Е1.. - agenți coloranți; E2... - conservanți (variantă periculoasă); E4... stabilizatori și emulgatori;
  • nu procurați vopsea neambalată și neetichetată („vopsea la lingură”). Întrucât proveniența și destinația acesteia nu se cunoaște, există riscul procurării vopselelor pentru tipografie sau industria textilă.
  • alegeți pentru vopsire cele mai proaspete ouă. La procurarea ouălor examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, poroasă, fără pete și miros;

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„IMPORTANT! Vânzarea ouălor în unitățile de comerț se realizează numai în locurile separate sau împreună cu produsele preambalate. Verificați informația despre data durabilității minimale, indicată pe produs, după cum urmează DDM: xx.yy.zz (ziua, luna și anul). Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimente care se consumă fără a fi supuse unui proces termic”, precizează ANSA.
  • spălați bine ouăle înainte de vopsire pentru a îndepărta orice urmă de grăsime, ceea ce va ajuta vopseaua să adere mai bine. Ouăle pot fi șterse și cu oțet pentru o curățare suplimentară;
  • respectați cu exactitate modul de utilizare a vopselelor, ceea ce va asigura, în final, un produs sigur și inofensiv;

ATENȚIE! Vopseaua nu trebuie să fie accesibilă copiilor.

  • în cazul în care preferați varianta ecologică de vopsire a ouălor de Paști, puteți opta pentru coloranții naturali din coji de ceapă, turmeric/curcuma, varză roșie, spanac, sfeclă roșie etc., care nu sunt periculoși;
  • ouăle vopsite sunt ținute la frigider și au termenul de păstrare de maxim 7 zile, dacă sunt fierte tari.

Indiferent de metoda aleasă pentru vopsirea ouălor, consumatorii sunt îndemnați să fie precauți, să se informeze corect și să facă alegerile alimentare în cunoștință de cauză.