Violența în familie, raportată de 193 de ori în trei zile. Poliția îndeamnă victimele să ceară ajutor
Poliția a înregistrat 193 de sesizări privind violența în familie în perioada 16-18 octombrie. În urma intervențiilor, oamenii legii au emis 72 de ordine de restricție de urgență pentru protejarea victimelor.
Potrivit instituției, polițiștii au intervenit în fiecare caz raportat și au luat măsuri pentru siguranța persoanelor afectate și documentarea faptelor.
Totodată, au fost întocmite nouă procese-verbale pentru încălcarea ordinelor de restricție. În aceeași perioadă, instanțele de judecată au emis cinci ordonanțe de protecție, iar polițiștii au documentat cinci cazuri de încălcare a ordonanțelor de protecție.
Alte șase procese-verbale au fost întocmite pentru acte de violență între membrii familiei, soldate cu vătămări neînsemnate.
Poliția îndeamnă victimele să ceară ajutor și să semnaleze situațiile de abuz. În caz de pericol, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat la 112. De asemenea, pot solicita sprijin la numărul 0800 88 008.